SISTEMUL ROMÂNESC DE ASIGURARE A CALITĂȚII EDUCAȚIEI PREUNIVERSITARE. PUTEM REFORMA FORMELE FĂRĂ FOND?

În cadrul programului Global de Cercetare “Varietăți ale Guvernării: Livrarea eficientă a serviciilor publice”, derulat de Global Development Network, expertul în educație Claudiu Ivan a examinat pentru Societatea Academică din România mecanismele de guvernanță, inclusiv efectele descentralizării și participării cetățenilor asupra accesului și calității serviciilor publice de educație. Printr-un studiu de implementare derulat în șase şcoli românești, demonstrăm că sistemul de asigurare a calității în învățământul preuniversitar (clasele 1 – 8) este unul tributar centralismului, ineficace, care nu răspunde decât într-o mică măsură nevoilor elevilor. În esență, întreaga arhitectonică de asigurare a calității în învățământ este blocată în proceduri, centrată pe elemente formale de input și nu pe ce învață elevii cu adevărat. Mai mult decât atât, directorii, profesorii, psihologii școlari nu găsesc utile instrumentele pe care sistemul le pune la dispoziție pentru monitorizarea calității în educație și pentru intervenție. Pornind de la aceasta realitate “de la firul ierbii”, Policy Brief-ul face unsprezece recomandări concrete de reformă a sistemului de asigurare a calităţii, în ideea unei abordări diferenţiate în funcţie de profilul socio-economic al fiecărei şcoli.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*