Conferința de încheiere a proiectului “Discriminarea Imigranților în Domeniul Drepturilor Civile –DIM”

DIMAsociația Română pentru Promovarea Sănătății (ARPS), împreună cu Societatea Academică din România (SAR) și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD)  organizează conferința de încheiere a proiectului “Discriminarea Imigranților în Domeniul Drepturilor Civile –DIM”. DIM a inclus o serie de acțiuni și evenimente menite să promoveze drepturile omului și să combată efectele discriminării și ale intoleranței față de imigranții care au ales să se stabilească sau să studieze în România. Proiectul s-a desfășurat în perioada martie 2015–aprilie 2016 și avut o valoare de 83.018,40 euro, din care 74.664,00 euro finanțare nerambursabilă și 8.354,40 euro co-finanțare.

În cadrul conferinței vor fi prezentate rezultatele obținute, care pot fi folosite de instituții publice, ONG-uri și angajatori ca surse de informare și pregătire pentru personalul propriu. Vom vorbi despre raportul de cercetare elaborat în cadrul DIM, despre documentul de politici, despre materialele de training și lecțiile pe care le-am învățat în această perioadă. Vom încheia evenimentul cu o sesiune de dezbateri. Agenda evenimentului este disponibilă aici.

Pentru a participa la seminar, vă rugăm să trimiteţi un mesaj de confirmare până miercuri, 20 aprilie 2016, ora 12.00, prin e-mail, la office@arps.ro. Pentru detalii ne puteți contacta la telefon 0758.046.738 (Luciana Lăzărescu, manager de proiect).

Informații suplimentare legate de proiectul DIM sunt disponibile pe website-ul www.imigranti.ro.

Proiectul este finanțat prin granturile SEE 2009–2014 în cadrul Fondului ONG în România. Pentru informaţii oficiale despre granturile SEE şi norvegiene accesaţi www.eeagrants.org.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*