03.04.2007: CPC-AE solicită sprijinul CNSAS pentru identificarea candidaţilor care au colaborat cu fosta Securitate

Marţi, 3 aprilie 2007, reprezentanţii Coaliţiei pentru un Parlament Curat – Alegeri Europene (CPC-AE) s-au întâlnit cu membrii Colegiului CNSAS cu scopul de a gasi împreună modalităţile prin care urmează a fi verificaţi candidaţii în raport cu unul dintre cele mai importante criterii ale Coaliţiei: colaborarea cu fosta Securitate.

În ce priveşte alegerile pentru desemnarea reprezentanţilor României în Parlamentul European, am cazut de acord că verificarea candidaţilor trebuie sa fie o prioritate pentru CNSAS.

Chiar dacă în legea 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European nu este precizată explicit cerinţa prin care candidaţii trebuie să declare pe proprie răspundere dacă au colaborat sau nu cu fosta Securitate, prevederile acestei legi se completează cu prevederile legii 373/2004 pentru alegerea Senatului si Camerei Deputaţilor, unde această cerinţă apare explicit.

În plus, legat de acest subiect, s-a conturat necesitatea introducerii în Legea de funcţionare a CNSAS, aflată acum în dezbatere parlamentară, cerinţa verificării obligatorii şi din oficiu a candidaţilor la alegerile pentru Parlamentul European.

Pe de altă parte, reprezentanţii CPC-AE au solicitat membrilor Colegiului CNSAS informaţii cu privire la stadiul verificărilor parlamentarilor aflaţi pe listele Coaliţiei pentru un Parlament Curat din 2004, dar şi în general în legătură cu membrii parlamentului. CNSAS susţine că nu poate face publice numele persoanelor care ar fi colaborat cu Securitate decât după „rămânerea definitivă a deciziilor” şi publicarea acestora în Monitorul Oficial, proces aflat încă în desfăşurare în acest moment şi a cărui finalizare este greu de anticipat.
În acelaşi timp, reprezentanţii CPC-AE au ridicat problema verificării membrilor noului Guvern şi au primit asigurări că, în conformitate cu prevederile legii, aceştia vor fi verificaţi cu prioritatea de către CNSAS.

Coaliţia pentru un Parlament Curat – Alegeri Europene:
Academia de Advocacy, Agenţia de Monitorizare a Presei, Alianta Civica,
Asociatia Pro Democratia, Cartel Alfa, Centrul pentru Jurnalism Independent, Freedom House Romania, Grupul pentru Dialog Social, Societatea Academica din România, Societatea Timisoara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*