Laura Ştefan: “Cu ce rămânem dupa raportul de ţară publica de Comisia Europeană”

Raportul de ţară publicat săptămâna trecută constată fară echivoc că România nu şi-a îndeplinit angajamentele asumate la aderarea la Uniunea Europeană: mutilarea Lgii Agenţiei Naţionale de Integritate în Senat, prin amendamentele susţinute de domnul senator Frunda, anulează practic cel de-al doilea obiectiv de referinţă (vezi caseta). Pentru Comisia Europeană, nerespectarea uneia dintre cele patru obligaţii luate la intrarea în Uniunea Europeană echivalează cu încălcarea angajamentului. Oficialii români au încercat să argumenteze că progresele făcute cu privire la implementarea celorlalte condiţionalităţi nu trebuie să fie umbrite de acest derapaj major din Senat în ceea ce priveşte Legea ANI.

Oricum am privi problema, distrugerea ANI de către Senat atârnă greu în balanţa evaluărilor, iar nerespectarea obligaţiilor internaţionale are implicaţii majore nu doar cu privire la Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), ci şi asupra credibilităţii României în contextul celorlalte dosare de negociere. Auzim, pentru prima dată din surse oficiale, că derapajele de la obligaţiile monitorizate prin MCV pot duce la blocări de fonduri europene, la dificultăţi în obţinerea de eventuale împrumuturi, la întârzieri cu privire la calendarul intrării în spaţiul Schengen sau la cel privind aderarea la zona euro. Pentru cei care cârcoteau despre lipsa oricăror sancţiuni ataşate MCV, aceste veşti vin ca un duş rece.

Orice angajament pe care România şi-l va asuma pe plan internaţional va fi privit cu multă suspiciune: credibilitatea se construieşte în ani de muncă asiduă şi se distruge foarte repede. Efectul distructiv al hotărârii Curţii Constituţionale şi al votului din Senat nu a putut fi contrabalansat nici de solicitarea adresată parlamentului de către preşedintele României pentru reexaminarea Legii ANI şi nici de răspunsul corect al Camerei Deputaţilor la această solicitare. Proiectul de lege a plecat şchiop de la guvern (lipsea controlul averilor nejustificate obţinute de oficialii publici pe durata mandatului), iar atitudinea corectă a reprezentanţilor guvernamentali în cursul dezbaterilor parlamentare nu a mai putut schimba rezultatul final. Secretul păstrat de Senat asupra votului din plen – secret înlăturat recent de senatorul Urban prin publicarea pe blogul său a votului nominal – a ridicat şi mai multe semne de întrebare. După lectura votului nominal, descoperim că, de pildă, senatorul Diaconescu nu a votat deloc la această lege (deşi ulterior a criticat-o), iar senatorul Greblă a votat împotriva discutărilor amendamentelor în plen, singura procedură care ar fi putut să mai repare câte ceva din Legea ANI. Votul negativ al senatorului Frunda nu este o surpriză. Una peste alta, cei care au dorit distrugerea ANI au fost mai puternici şi mai bine organizaţi decât cei care au dorit salvarea ei. Raportul Comisiei Europene ne obligă să privim şi să ne asumăm această imagine. În loc să ne supăram pe oglindă, ar trebui să avem o discuţie serioasă cu privire la ce trebuie schimbat în puţinul timp avut la dispoziţie. Avem şansa să refacem Legea ANI într-o sesiune extraordinară a parlamentului, convocată de preşedinte în luna august. Dacă Agenţia îşi recapătă competenţele şi reîncepe să lucreze, putem îndrepta răul făcut, nu pentru că aşa vrea Europa, ci pentru că aşa este bine pentru România. Pentru că, într-o perioadă de criză economică, este inacceptabil ca politicienii să ceară sacrificii de la populaţie şi, în acelaşi timp, să interzică orice control asupra averilor proprii.

Legea ANI nu este singurul lucru negativ din raportul de ţară – raportul notează tratamentul extrem de blând al abaterilor disciplinare şi concentrarea excesivă pe acţiunile prin care CSM apără reputaţia magistraţilor. În contextul alegerilor de la toamnă pentru noul CSM, raportul insistă pe necesitatea respectării condiţiilor legale privind depunerea candidaturilor – deşi legea interzice mandatele multiple, se pare că unii membri ai CSM intenţionează să îşi depună candidatura pentru un nou mandat. Punctele pozitive vizează adoptarea codurilor de procedură de către parlament şi contractarea unui studiu de impact, care să arate care vor fi implicaţiile practice ale acestor coduri pentru sistemul judiciar.

În ceea ce priveşte lupta împotriva corupţiei la nivel înalt, Comisia evaluează pozitiv activitatea DNA şi ghidurile de individualizare a pedepselor elaborate de două judecătoare de la Curtea de Apel Bucureşti. Acestea pot constitui instrumente utile care să conducă la unificarea practicii sancţionatorii la nivelul instanţelor din ţară.

Marile dosare de corupţie rămân blocate în instanţe cu anii, mai ales prin invocarea excepţiilor de neconstituţionalitate. Proiectul de lege care ar trebui să rezolve această problemă a fost aprobat de Camera Deputaţilor, a trecut de Comisia juridică a Senatului şi aşteaptă de câteva luni să fie votat de plenul Senatului. De altfel, guvernul ar putea să reglementeze printr-o ordonanţă de urgenţă această chestiune, în măsura în care ar exista suficientă voinţă politică. Nici cazul Ridzi nu a scăpat analizei – pe de o parte, cererea de începere a urmăririi penale a fost aprobată rapid de către Camera Deputaţilor, pe de altă parte, cererea de percheziţie informatică nu a primit încă un răspuns, deşi au trecut câteva luni de la solicitare.

Comisia atrage atenţia asupra necesităţii de a păstra nemodificat cadrul legislativ anticorupţie, inclusiv atunci când se va aproba Legea de punere în aplicare a Codului Penal. Această menţiune trebuie înţeleasă în contextul exemplului recent al Legii ANI, care descurajează orice rediscutare în parlament a unor reglementări sensibile din zona luptei împotriva corupţiei.

În privinţa ultimului obiectiv de referinţă, impactul măsurilor sectoriale de prevenire a corupţiei rămâne modest. Activitatea procurorilor în această materie a crescut, dar pedepsele descurajante se lasă încă aşteptate.

O atenţie specială este acordată temei achiziţiilor publice, o zonă de maxim risc la corupţie, dat fiind sumele uriaşe vehiculate prin aceste mecanisme. Sugestiile Comisiei Europene privind întărirea mecanismelor de control au rămas fără ecou la nivelul autorităţilor române. Mai mult, acestea au promovat proiecte de lege-hibrid privind parteneriatul public-privat, care au fost recent retrimise la parlament de către preşedinte spre reexaminare. Incoerenţele legislative, capacitatea redusă a instituţiilor publice de a respecta legea, lipsa de îndrumare în privinţa procedurilor de urmat pentru încheierea contractelor generează haos, întârzieri şi un şir interminabil de contestaţii. Comisia recomandă transparenţă şi evitarea oricăror conflicte de interese în privinţa contractelor pe care rudele aleşilor şi ale funcţionarilor publici cu funcţii de conducere le au cu statul. Au existat dezbateri aprinse cu privire la introducerea temei achiziţiilor publice în raport, susţinându-se că aceasta ar fi un subiect separat de cele patru obiective convenite iniţial. De fapt, tema achiziţiilor publice este subînţeleasă atunci când vorbim despre combaterea corupţiei: importante dosare DNA au plecat de la proceduri fraudate, ANI a analizat dosare de achiziţii publice din perspectiva conflictelor de interese, iar aceste nereguli au existat atât la nivel central, cât şi la nivel local. Atenţia acordată acestui subiect de către Comisia Europeană va creşte tot mai mult, pentru că banii europeni se întrebuinţează în România, de către instituţii publice româneşti, în conformitate cu legislaţia naţională.

La sfârşitul acestei analize, concluzia care se impune este că, deşi derapajele în ceea ce priveşte Legea ANI au influenţat negativ raportul de ţară, există probleme sistemice şi în celelalte domenii monitorizate. Următorul raport va fi publicat în vara lui 2011. Până atunci, autorităţile române ar trebui să se concentreze pe rezolvarea problemelor identificate şi să evite naşterea unor noi probleme. Exerciţiile de imagine pot fi trecute pe plan secund. //

Articol publicat in Revista 22

LAURA ŞTEFAN este coordonator Anticorupţie la SAR.

Obiective de referinţă

1. Asigurarea unei proceduri judiciare mai transparente şi mai eficiente, în special prin consolidarea capacităţii şi răspunderii CSM. Raportarea şi monitorizarea efectelor noilor coduri de procedură.

2. Înfiinţarea Agenţiei de Integritate cu competenţe de verificare a averii, a incompatibilităţilor şi a potenţialelor conflicte de interese, care să emită hotărâri obligatorii pe baza cărora să se poată aplica sancţiuni disuasive.

3. Pe baza progreselor înregistrate până în prezent, continuarea realizării unor anchete profesioniste şi imparţiale în cazuri de corupţie la nivel înalt: continuarea dosarelor şi stabilitatea cadrului legislativ şi instituţional anticorupţie.

4. Adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire şi de luptă împotriva corupţiei, în special în administraţia locală: campanii de conştientizare şi măsuri pentru reducerea riscurilor de corupţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*