27.01.2008: CUC semnalează încălcări ale legii la alegerile universitare

Intîlnire cu procurorul general al României

Coaliţia pentru Universităţi Curate (CUC) informează că o delegaţie a organizaţiei s-a întîlnit luni, 21 ianuarie, cu procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi. Reprezentanţii coaliţiei au cerut să fie desemnat un procuror specializat în probleme de educaţie pentru a face faţă semnalărilor primite pe adresa coaliţiei,www.romaniacurată.ro, ca si pentru a discuta diferitele forme de încălcare a integrităţii din mediul universitar şi adecvarea acoperirii lor de către cadrul legal existent.

În cursul întîlnirii s-a convenit formarea unui grup de lucru în cadrul parchetelor format din specialişti în conflict de interese, drepturi de autor şi corupţie care va coopera cu experţii Ministerului Educaţiei, ca şi ai societăţii civile pentru a descuraja şi pedepsi comportamentele corupte din mediul universitar.

Plagiatul, frauda, mita şi alocarea discreţionară a fondurilor, fie că e vorba de cele de salarizare, de cercetare sau de subvenţii alocate de la buget pentru burse studenţeşti sînt problemele principale care se pot întîlni în universităţi, a declarat Alina Mungiu-Pippidi, preşedintele SAR şi iniţiatorul coaliţiei. „Nici legile care există nu sînt respectate peste tot”, a spus ea. „La această oră, de exemplu, sînt în curs alegeri în mai toate universităţile din ţară. Deşi legea deconspirării prevede ca aceia care candidează la posturile de rectori sau decani să depună declaraţii pe proprie răspundere dacă au colaborat sau nu cu fost Securitate, mulţi nu o fac şi nu li se întîmplă nimic”.

CUC, care include, pe lîngă ONGuri, sindicate ale profesorilor, federaţii studenţeşti şi asociaţii profesionale, are drept coordonator pe Ligia Deca, fost preşedinte al Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), care a participat de asemenea la această intilnire. Scopul coaliţiei este de a alcătui un top al integrităţii universitare din care studenţii să se poată informa atunci cînd aleg universitatea unde îşi vor urma studiile.

CUC poate fi contactată la cuc@sar.org.ro .


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*