22.04.2008: APEL – “De ce merita sa boicotăm Olimpiada”

Pe 15 martie a acestui an, iesind din hotelul meu din Bruxelles, am auzit oameni racnind. Desi drumul meu nu trecea pe acolo, am ocolit coltul ca sa vad ce se intimpla, si am descoperit in fata Palatului de Justitie un grup de vreo cincizeci de manifestanti care demonstrau pentru libertatea Tibetului. Erau putini si saraci, inconjurati de mai multi ziaristi decit erau ei cu totul. Dar m-a impresionat ca sloganurile lor repetate erau in toate limbile. Strigau: Freedom! Libertad! Liberté! Freiheit! Libertate! Faptul ca strigau si in romaneste mi-a placut foarte mult. Am strigat si eu vreo cinci minute cu ei, pe urma am luat-o la fuga, ca imi lasasem barbatul sa ma astepte pe o banca din parcul Petit Sablon.
Nu mi-am dat seama, in duminica aceea, ca asemenea grupuri minuscule, iesite peste tot in lume, de muncitori subplatiti, cu fete trase si haine ponosite, vor putea crea in sfirsit un curent global de opinie negativa contra Chinei. Desi a doua zi unii din manifestanti au fost amendati (urcasera pe fatada ambasadei ca sa dea jos steagul chinez), pe 10 aprilie, nici o luna mai tirziu, Parlamentul European adopta o rezolutie simbolica cerind liderilor europeni sa boicoteze olimpiada de la Beijing. China asteapta un mare numar de sefi de state la deschiderea din august din acest an.

Tibetul este pentru China ceea ce au fost Tarile Baltice sau Moldova pentru Rusia: o tara invadata fara scrupule, sute de mii de morti, o represiune de peste jumatate de secol, o reorganizare adminstrativa umata de colonizare masiva pentru a schimba datele demografice ale tarii. Azi cele sase milioane de tibetani sint o minoritate in tara lor si orice incercare de protest, precum cele din aceasta primavara, este controlata violent. Din pacate, opinia publica chineza, ca si cea ruseasca, este nationalista. Desi ei insisi sint oprimati, chinezii isi sustin guvernul in problema Tibetului, sau Taiwanului, tot asa cum nu am intilnit niciodata un rus care sa nu imi tina teoria ca Rusia are un drept legitim la sfere de influenta.

In toti ultimii ani China a beneficiat din plin de noul realism politic, renascut dupa 11 septembrie. S-a acceptat tacit ca a aparut o a treia cale, capitalismul post-comunist fara democratie. S-au gasit scuze sa ne uitam in alta parte cind chinezii au cenzurat situri Internet sau au inchis disidenti suspectati ca ar comunica cu ziaristi occidentali. Singurul inconvenient al Chinei ramasese ieftinatatea lor insuportabila, exporturile lor la pret de dumping. Contra acestora l-am auzit pe presedintele Sarkozy fulgerind adesea. Un fel indirect de a blama lipsa de democratie din China: nimeni nu poate produce atit de ieftin pentru ca nici o tara europeana nu poate plati oamenii la limita supravietuirii. China poate. Iata avantajele economice ale lipsei de libertate. Multii investitori occidentali care s-au bulucit in Sanhai beneficiaza si ei de asta, nu au parte de greve, ca la noi la Renault. Doar ONG-urile din Occident protesteaza ca in China sint peste o suta de ziaristi inchisi. Chiar si cifra asta de luptatori pentru libertate este, la proportile Chinei, ridicol de mica.

Iata insa ca acolo unde statele mari au privit in alta parte, societatea civila din Occident a reusit sa faca o bresa si sa vina in ajutorul tibetanilor. De la Steven Spielberg, autorul lui ET, care s-a retras de la consilierea artistica a olimpiadei la alpinistii urcati pe podul Golden Gate din San Francisco pentru a atirna afise pro-Tibet, Occidentul a aratat lumii ce are mai bun, forta morala a societatii, nu a statului. Cu tot realismul politic al liderilor, acestia vor trebui sa tina seama acum de opinia publica. Nu mai exista aproape nici o tara prin care flacara sa poata trece fara o mobilizare contra Chinei. Visul propagandistic al olimpiadei devine un cosmar pentru liderii comunisti chinezi.

China a trebuit sa faca unele promisiuni in anul 2001 cind a cistigat organizarea acestei olimpiade, dar bineinteles ca nu le-a respectat. Decizia comitetului olimpic a fost oricum imorala, macar acel comitet istoric care a incredintat Germaniei un drept similar o facuse inainte ca Hitler sa vina la putere. Nici in 1936 boicotul nu a reusit, desi nazistii au fost scosi din minti ca un atlet american negru, Jesse Owens, a batut pe arienii lor blonzi la majoritatea probelor. Nici Beijingul nu va fi un succes propagandistic, mai ales daca, urmind exemplul printului Charles, liderii europeni stau acasa, iar sportivii poarta banderole pentru Tibet. Daca nu urmeaza sfaturile Occidentului, la care s-a alaturat si Rusia, sa inceapa dialogul cu liderul tibetan din exil, Dalai Lama, China risca un dezastru de imagine.
China se va elibera intr-o zi de sub aceasta teribila dictatura de azi. Dar starea societatii ei, de un nationalism agresiv si o cultura politica de tip autoritar, cum eram si noi in 1990, dar fara o Europa mai mare alaturi, nu ne promite nimic bun. Prognozele demografice arata ca, intrucit familiile chineze au obiceiul sa avorteze fetele si sa pastreze doar baietii, in anul 2020 China va avea circa 30 de milioane de barbati fara pereche, guang guan, cum le spun ei, aflati la baza piramidei sociale pe care o schiteaza noul capitalism chinez. Istoric, asemenea surplusuri s-au rezolvat mai totdeauna prin razboaie de vecinatate. Ma tem ca fosta Iugoslavie va fi nimic fata de ce vom vedea in China cind va incepe topirea aisbergului. Deocamdata, tinerii nationalisti chinezi isi arata supararea fata de Vest sabotind Carrefour. Dar ma tem ca viitorul celor sase milioane de tibetani, cu tot neasteptatul lor succes de imagine din zilele astea, e cum nu se poate mai precar.

Articol publicat la 22 aprilie 2008 in reteaua de presa APEL.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*