DISCRIMINAREA: O PROBLEMĂ NEREZOLVATĂ ÎNCĂ ÎN UNIVERSITĂŢILE DIN ROMÂNIA

header mob-univCOMUNICAT DE PRESĂ

08.12.2015

DISCRIMINAREA: O PROBLEMĂ NEREZOLVATĂ ÎNCĂ ÎN UNIVERSITĂŢILE DIN ROMÂNIA

Societatea Academică din România (SAR) alături de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi de Centrul pentru Educaţie şi Dezvoltare Socială (CEDS) au lansat Raportul “Discriminarea în mediul universitar: percepţii, mecanisme de combatere şi reflectare în mass-media” și „Broșura de  bune practici privind promovarea egalității de șanse și a nediscriminării în universități”. Acestea pot fi accesate pe http://universitaticurate.ro/antidiscriminare/publicatii/

În cadrul proiectului „Mobilizarea universităților pentru combaterea discriminării” ne-am propus să realizăm cea mai ambițioasă cercetare făcută până acum în România asupra fenomenului discriminării în mediul universitar și a mecanismelor existente de prevenire și combatere a acestuia. Raportul rezultat în urma acestei cercetări prezintă prevederile legislative existente în domeniul asigurării egalității de șanse și antidiscriminării, informații despre situația reprezentării grupurilor vulnerabile în învățământul superior, percepția studenților față de acestea, analizează reglementările și politicile interne ale universităților pentru combaterea discriminării și asigurării egalității de șanse, modul în care organizațiile sindicale și organizațiile studențești se implică în acest subiect, prezintă situațiile de discriminare în universități care au fost sesizate la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și analizează cazurile de discriminare prezentate în mass-media în ultimii ani.

Concluziile raportului

Legislația din România promovează principiul egalității în ceea ce privește drepturile și libertățile cetățenilor și asigură instrumente de sesizare și soluționare a cazurilor de discriminare. În cadrul învățământului superior, asigurarea egalității de șanse, dreptul la liberă exprimare și tolerența sunt promovate ca principii care ar trebui să caracterizeze activitățile universităților, fiind interzisă orice formă de discriminare. Cu toate acestea, lipsește o componentă importantă în ceea ce privește combaterea discriminării în învățământul superior, aceea de definire a grupurilor vulnerabile și a unor măsuri active complexe pentru integrarea acestora în mediul universitar și prevenirea posibilelor situații de discriminare cu care acestea s-ar putea confrunta. Deși există în legislație unele mecanisme adresate unor categorii sociale specifice (ex: locuri speciale în universități pentru tinerii romi, burse adresate studenților din familii cu venituri scăzute/orfani de unul sau ambii părinți/proveniți din centre de plasament, facilități la admitere și cazare pentru studenții care au părinți angajați în sistemul educațional etc.), acestea nu abordează toate posibilele grupuri vulnerabile în învățământul superior și nu există o formă integrată de definire a acțiunilor care trebuie luate pentru incluziunea acestora în mediul universitar.

O altă concluzie importantă a studiului este lipsa de date și informații publicate de Ministerul Educației sau substructurile sale despre reprezentarea grupurilor vulnerabile în învățământul superior. Există puține date despre procentul unor categorii sociale în rândul populației de studenți, majoritatea referindu-se la sexul, naționalitatea, etnia sau mediul de proveniență (rural/urban) al acestora, fiind foarte puține informațiile despre studenții cu dizabilități, studenții din familii cu venituri scăzute, studenții cu părinți fără studii superioare, studenții LGBTQ, studenții cu alte orientări religioase decât cea majoritară etc.. Chiar și atunci când pot fi găsite informații în acest sens, de cele mai multe ori ele nu se referă la anul universitar actual sau cel precedent și sunt foarte puține cazurile în care acestea acoperă mai mulți ani universitari, pentru a putea urmări evoluția sau involuția reprezentării unor grupuri vulnerabile în corpul studențesc. Mai mult decât atât, dacă ne referim la grupurile vulnerabile reprezentate în corpul profesoral, în funcții de conducere sau în rândul personalului administrativ al universităților, informațiile pe care le putem găsi sunt aproape inexistente.

Nici universitățile nu sunt foarte transparente sau activ implicate în ceea ce privește oferirea de informații despre reprezentarea grupurilor vulnerabile sau în promovarea reglementărilor cu privire la combaterea situațiilor de discriminare. Cu toate că multe dintre ele au prevederi interne complexe despre egalitatea de șanse, antidiscriminarea, respectul și toleranța sau libera exprimare, acestea sunt destul de puțin cunoscute în rândul comunităților academice. Pe lângă acest lucru, multe dintre regulamente se axează pe oferirea de prevederi legate de formele de discriminare și criteriile care pot sta la baza acestui tratament diferențiat, însă oferă puține informații despre modul în care situațiile de discriminare pot fi sesizate și soluționate. Printre aspectele pozitive regăsite în studiu se numără faptul că toate universitățile au adoptate Coduri de Etică și au în componență Comisii de Etică din care fac parte cadre didactice și studenți, acestea de cele mai multe ori publicând anual rapoarte de activitate. Însă din analiza acestor rapoarte, concluziile au fost că activitatea acestor comisii este destul de limitată la acest moment în ceea ce privește activitatea de combatere și soluționare a cazurilor de discriminare, majoritatea dintre ele având puțină activitate,  concentrată pe alte tipuri de abatere de la normele eticii. Studiul prezintă și o serie de bune practici din universitățile care au ales să dezvolte mecanismele și practicile interne pe care le au pentru combaterea discriminării, prin oferirea unor servicii specializate, destinate în general studenților (servicii de consiliere psihologică, realizarea sau susținerea de evenimente care promovează toleranța, susținerea și promovarea multiculturalității, ombudsman universitar etc.).

Printre puținele informații pe care le-am găsit în universități despre caracteristicile grupurilor sociale reprezentate în corpul profesoral, administrativ sau de conducere au fost cele legate de reprezentarea de gen în rândul structurilor de conducere de la nivelul universităților sau facultăților, iar rezultatele au arătat o realitate previzibilă – că acestea sunt dominate într-o proporție covârșitoare de bărbați.

Din analiza volumului și tipologiei cazurilor de discriminare raportate la organizațiile sindicale ale angajaților și organizațiilor studențești a reieșit că foarte puțini membri ai comunităților academice apelează la acestea când se simt discriminați, majoritatea fiind cadre didactice, în special în chestiuni legate de inegalități în domeniul muncii și recunoașterii profesionale.

Corelând jurisprudența CNCD în mediul universitar cu cazurile semnalate în media s-a constatat că foarte puține cazuri concrete de discriminare din universități ajung să fie raportate la CNCD de membri ai comunităților academice. Mai mult decât atât, prin faptul că multe dintre cazurile raportate au fost clasate în urma retragerii plângerilor, s-a constatat că raportarea este descurajată și se încearcă rezolvarea acestor situații pe căi amiabile în schimbul unor decizii luate de CNCD.

Mass-media discută rar despre cazurile de discriminare în universități, majoritatea acoperind doar cazurile în care una din părțile implicate are o notorietate ridicată. Pe lângă acest lucru, de foarte multe ori cazurile prezentate au fost caracterizate de tabloidizare și stereotipizare a grupurilor vulnerabile.

Din studiul percepției studenților asupra fenomenului discriminării, a rezultat că deși foarte mulți se consideră a fi toleranți (76,52%), atitudinile discriminatorii sunt destul de prezente în rândul lor. Printre grupurile vulnerabile față de care studenții au cea mai puțină toleranță regăsim persoanele infectate cu HIV/SIDA (46,73%), persoanele de altă orientare sexuală (39,53%), persoanele de etnie romă (37,32%) și persoanele de etnie maghiară (26,36%). Acestea sunt percepute și ca grupurile cele mai discriminate în mediul universitar. Pe lângă acest lucru, principalul motiv al jignirilor sau tratamentului negativ adresat studenților din partea colegilor sau personalului din universități este legat de caracteristicile fizice ale studenților (36,14%). Dacă ne raportăm la cazurile identificate de studenți în care un cadru didactic a tratat negativ sau a jignit un student pentru că face parte dintr-o anumită categorie socială, constatăm că cele mai frecvente cazuri au fost față de studenții de etnie romă (8,64%), de gen feminin (8,31%) sau cei imigranți (6,76%).

O altă concluzie importantă a studiului este că studiile universitare și experiențele personale ale studenților cu membri ai unor grupuri vulnerabile nu au un impact vizibil în modificarea percepției sau atitudinii acestora față de diverse categorii dezavantajate, părerile formate anterior având tendința de sedimentare la nivelul mentalului colectiv. Acest lucru denotă că universitățile nu reușesc să creeze medii care să promoveze toleranța și atitudinile nediscriminatorii și nu transmit studenților aceste valori și principii, în ciuda faptului că educația este principalul catalizator care ar trebui să contribuie la activarea toleranței și solidarității în rândul cetățenilor.

Proiectul este finanţat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a granturilor SEE 2009 – 2014, fiind în întregime responsablitatea autorilor.

Persoană de contatct: ANDREEA PETRUŢ
Tel: 0745022448
Email: andreea.petrut@sar.org.ro

 footer mob-univ

Comments are closed.