Raport Anual de Analiză și Prognoză 2018: 12 ani în UE. Evoluție sau involuție?

În 2018, România va trece pentru prima dată în istoria sa pragul de 10.000 USD venit pe cap de locuitor, promovând astfel în categoria țărilor cu venituri medii; totodată, fiecare român are în termeni reali de două ori mai mult venit față de anul 2000, anul în care România a fost invitată să adere la Uniunea Europeană (UE). Cu toate acestea, aderarea și schimbările instituționale, economice și sociale pe care acest proces le-a presupus nu au reușit să diminueze decalajul de dezvoltare și să ne aducă mult așteptata prosperitate. În acest sens, o serie de reforme realizate în perioada preaderării au fost ulterior inversate, slab implementate sau chiar mimate. O parte semnificativă a forței de muncă a emigrat între timp în restul Uniunii, iar țara, similar cu Bulgaria, nu a adoptat Euro și nici nu a fost acceptată în zona Schengen, rămânând astfel o țară europeană de rang doi.

Acest fapt nu este nicăieri mai vizibil decât în ​​persistența Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), dedicat acestor două țări în special din cauza statului de drept, considerat mai problematic înainte de aderare comparativ cu celelalte candidate postcomuniste, precum Ungaria și Polonia. Deși inițial mecanismul trebuia să dureze doar trei ani, este încă în vigoare în 2018 și multe controverse i-au înconjurat funcționarea în ultimul deceniu. Greu de judecat, într-adevăr: până în 2018, România a închis 18 miniștri, un fost prim-ministru și a trimis în judecată un premier în timpul mandatului, în timp ce Bulgaria nu a făcut nimic asemănător. În plus, după zece ani, indicatorii de percepție privind corupția și statul de drept în cele două țări sunt alarmant de apropiați de valorile din 2007, dar și una de cealaltă. Și mai paradoxal, Bulgaria stă mult mai bine la capitolul absorbție fonduri europene și construirea de infrastructură în acest răstimp. Cu toate acestea, România e considerată un succes și Bulgaria nu, fiind intens promovată ca atare în alte țări, mai ales de Fondul Monetar Internațional (FMI), și diverse agenții guvernamentale americane.

Ca atare, încercăm în acest raport să răspundem în mod sistematic la întrebările:

S-a îmbunătățit guvernarea în România odată cu aderarea la UE?
Mai mult decât atât, există vreo lecție de tras din această experiență pentru alte țări?

Sumarul executiv în română poate fi citit aici.
Raportul integral poate fi citit aici.

În prima secțiune a raportului, panelul de experți consultat de către SAR consideră că economia va continua să-și mențină ritmul ridicat de creștere comparativ cu media UE, iar pe lângă creșterea PIB (5,3%), indicele bursier BET (27,8%) și piața imobiliară (6%) vor parcurge un traseu similar. Același optimism se menține atât în ceea ce privește rata șomajului, acesta scăzând de la nivelul actual de 5% la 4,7%, cât și rata inflației (3,3% față de 3,7% media calculată de Comisia Națională de Prognoză). În schimb, cursul de schimb se va deteriora la nivelul anului 2018, urmând tendința anului precedent, iar deficitul de cont curent va crește cu 5,4% din PIB.

Citiți Prognoza Economică SAR 2018

A doua secţiune a raportului se axează pe persistența fenomenului de proastă guvernare în ciuda celor 12 ani de prezență în UE. În ciuda eforturilor depuse înspre consolidarea integrității, România nu a reușit să reformeze statul în mod substanțial în așa fel încât să sporească capacitatea administrativă necesară atât pentru o furnizare mai bună a serviciilor publice, cât și pentru sustenabilitatea creșterii economice. În plus, România este în continuare afectată de probleme de acțiune colectivă cauzate de lipsa de încredere și cooperare între cetățeni la nivel individual și diferite grupuri ale acestora.

Recomandarea centrală a acestui raport – și avertismentul său – este că în absența unei deplasări a accentului pe prevenirea corupției în loc de reprimarea ei, campania anticorupție din România va eșua. Acțiunile DNA sunt instrumentalizate politic și de către media, după ce au avut interacțiuni necuvenite cu serviciile de informații, exagerate în mass media de diferite interese și erau oricum insuficiente față de amploarea problemei. Regulile jocului poti fi schimbate doar prin politici agreate bipartizan unde eliminarea corupției este un obiectiv secundar, dar indispensabil, de exemplu o creștere a calității serviciilor publice, a eficienței achiziițiilor publice sau a predictibilității investițiilor pe termen lung.

Citiți „Când buna guvernare se reduce la anticorupție

A treia secţiune oferă un cadru de abordare vizavi de întrebarea intens polarizantă: în ce măsură cele trei legi „ale justiției” afectează independența justiției. Dorim să răspundem la întrebarea în ce măsură cele trei legi „ale justiției” – așa cum au fost și cum încă urmează să fie modificate – afectează independența justiției. Argumentul principal este că o totală desprindere a justiției de orice formă de control politic nu este pe fond dezirabilă, deoarece acesta înseamnă implicit control democratic, cu plusurile și minusurile acestuia. Prudențial vorbind, ce ne facem dacă elemente din justiție nu respectă anumite proceduri și șefii lor ierarhici trec cu vederea această situație? O formă de organizare echilibrată trebuie să încerce a stabili un echilibru între responsabilitate și independență, într-un context dat. Modificările în curs de adoptare, după aducerea lor în acord cu deciziile Curții Constituționale, nu sunt de natură să aducă atingeri însemnate formei actuale de funcționare a sistemului judiciar românesc.

Citiți „Ce este independența justiției și este ea în pericol în România? Sistemul judiciar între endogamie și independență”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*