Eveniment lansare Pacte de Integritate

Pe 17 iunie 2016, Transparency International şi Direcția Generală a Comisiei Europene pentru Politică Urbană și Regională a susţinut un eveniment dedicat tuturor partenerilor – atât ONG-urilor, cât şi autorităţilor de management şi contractante – care participa în proiectul Pactele de Integritate – Instrument Civic de Monitorizare a Achizițiilor Publice, Etapa II – Monitorizare, Evaluare și Învățare.

Evenimentul s-a axat pe importanţa vitală a achiziţiilor publice, atât la nivel naţional, cât şi european în condițiile în care 19% din PIB-ul european trece prin aceste proceduri. Erorile din cadrul proceselor de achiziţii publice reprezintă una dintre principalele cauze ale neregulilor şi corecțiilor financiare indiferent de tipul de fond european, în timp ce corupţia împiedică buna gestionare a resurselor publice, concurenţa şi scade încrederea cetăţeniilor în instituţiile democratice. Prin urmare, pentru Uniunea Europeană, achiziţiile publice reprezintă o prioritate în vederea promovării integrităţii. În acest sens, se are în vedere îmbunătățirea procedurilor şi sistemelor de management în conjuncție cu mai multă transparenţă şi verificarea semnalelor de alarmă de-a lungul întregului ciclu de viață al unui proiect.

Răspunsul la întrebarea ce poate face societatea civilă în acest sens este „Pactul de Integritate”. Pactele de integritate sunt acorduri între un guvern care oferă un contract de achiziții și companiile interesate de câștigarea sa. Pactul prevede că ofertanții economici se vor abține să comită infracțiuni precum luare de mită, înțelegeri anticoncurențiale și alte fapte de corupție pe parcursul întregului proces de achiziție publică. Un terț actor, de obicei din societatea civilă, monitorizează proiectul de la început (evaluarea necesităților autorității contractante) până la finalizarea acestuia (recepția finală) pentru a se asigura că proiectul se desfășoară în mod transparent, curat și corect.

În următorii patru ani, Pactele de Integritate vor fi folosite în cadrul a 17 proiecte individuale, în 11 state europene pentru monitorizarea a 920 milioane de Euro ce provin din proiecte co-finanțate de Uniunea Europeană. Pactele doresc să asigure faptul că fondurile structurale și de coeziune sunt utilizate în folosul comunităților țintă într-o manieră transparentă și eficientă.

Prezentările susținute în cadrul evenimentului sunt disponibile mai jos:

  • Walter Deffaa, Director-General al Directoratului General pentru Politici Regionale și Urbane din cadrul Comisiei Europene
  • Anna-Lena Zademach-Schwierz, Directoratul General pentru Politici Regionale și Urbane din cadrul Comisiei Europene
  • Claire Martin, Coordonator tehnic al Pactului de Integritate, Transparency International: Rolul Societății Civile în promovarea bunei guvernări în cadrul achizițiilor publice: Lecții învățate
  • François Arbault, Șef de Unitate, Directoratul General al Pieței Interne, Industriei, Anteprenoriatului și IMM-urilor, Comisia Europeană
  • Iveta Koleva, Agenția de Infrastructură Rutieră, Bulgaria

img-20160617-wa0007

img_20160617_110841

img_20160617_110913

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*