SAR susține protestul împotriva proiectului de exploatare la Roșia Montană

DSCN1592

Membrii echipei Societății Academice din România s-au alăturat celor aproximativ 25 000 de persoane care au protestat duminică 15 septembrie în București, împotriva proiectului de lege privind exploatarea de la Roșia Montană. Au participat și reprezentanți ai membrilor Alianței pentru o Românie Curată, precum: ANOSR, Criticatac, Let’s Do it, Romania!, Centrul Rațiu, CeRe, Ad Astra. Dacă pe 1 septembrie la protest au venit 4000 de persoane iar pe 8 septembrie, 15 000, duminica trecută a fost atins recordul de protestari din anii 2000.

Tineri și adulți împreună cu copiii sau fără, ori cu câini, de stânga, dreapta sau fară apartenență ideologică asumată prin însemne vizibile, au strigat “Uniți, salvăm Roșia Montană” și au parcurs în marș mai mulți kilometri prin cartierele Bucureștiului din zona Tineretului. S-a scandat „Demisia”, cu trimitere la premierul Victor Ponta. S-a scandat și „Nu mai vrem corupție/Încă o revoluție”. Marșului i s-a alăturat și Eugen David, președintele Alburnus Maior împreună cu 100 de roșieni

Au avut loc proteste și în țară, cel mai important fiind la Cluj și adunând câteva mii de persoane, dar și în afara României.

One Response to SAR susține protestul împotriva proiectului de exploatare la Roșia Montană

  1. Avocat says:

    Sper ca natiunea romana sa poata stopa interesele pesonale a unora si sa duca la o evolutie normala si benefica pentru tara.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*