Europeni prin neparticipare!

19 ianuarie 2009

Societatea Academică din România avertizează

Europeni prin neparticipare! Prezenţa la vot la alegerile europarlamentare va fi sub 20%!

Societatea Academică din România atrage atenţia clasei politice asupra slabei participări care se va înregistra la alegerile europarlamentare din 2009. Potrivit estimărilor făcute de experţii SAR, aceasta va fi mult sub cea din 2008, nedepăşind 20%.

Care sunt cauzele? Dezbaterea organizată de SAR, luni, 19 ianuarie, la care au participat Roberta Anastase, Vasile Puşcaş, Daniel Dăianu, Sebastian Bodu, Alexandru Nazare, Magor Csibi, Peter Eckstein – Kovacs, Sever Voinescu, reprezentanţi ai societăţii civile şi ai presei a adus in discuţie viziunea puterii politice asupra participării cetăţeneşti în deciziile la nivel european şi faptul că dezbaterea europeană este folosită doar ocazional, ca recurs al problemelor interne.

Printre soluţiile propuse de participanţi au fost: avansarea dezbaterilor europene pe agenda internă, schimbarea sistemului de vot, de la liste închise la liste deschise, numirea comisarului european din rândurile partidului câştigător al alegerilor europarlamentare şi folosirea de campanii locale („grassroots”) pentru a informa şi consulta cetăţenii cu privire la deciziile europene care îi afectează în mod direct.

Proiectul Consultări Cetăţeneşti Europene îşi propune să aducă cetăţeanul român mai aproape de procesul european de decizie. Daniel Dăianu declară: „Astfel de iniţiative sunt binevenite şi vin în sprijinul reducerii deficitului democratic al Uniunii Europene”. Proiectul a fost lansat pe 3 decembrie 2008 cu o dezbatere online care va avea loc pe website-ul www.consultari-cetatenesti-europene.eu până la data de 13 martie 2009. Aceasta va continua cu o consultare cetăţenească naţională (14 – 15 martie) şi un Summit al cetăţenilor europeni, în luna Mai, la Bruxelles.

Proiectul este finanţat de Comisia Europeană, Fundaţia King Baudouin şi parteneri naţionali.

Pentru informaţii şi detalii suplimentare puteţi lua legătura cu Sînziana Poiană (sinziana@sar.org.ro)

Bucureşti, 19 ianuarie 2009

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*