Eveniment online: lansarea raportului național privind acordarea burselor elevilor

Mâine, 10 septembrie, vă invităm începând cu ora 10:00 să urmăriți conferința de presă în care lansăm, alături de Avocatul Poporului, Raportul special privind acordarea burselor pentru elevi la nivel național în anul școlar 2019-2020.

Raportul va fi prezentat de Renate Weber, Avocatul Poporului, respectiv de Constantin-Alexandru Manda, coordonator advocacy în cadrul Societății Academice din România (SAR), iar evenimentul va fi transmis live pe Facebook.

Legea învățământului nr. 84/1995 si mai apoi Legea educației naționale nr. 1/2011 au prevăzut obligația acordării a diferite categorii de burse pentru elevi. Nu doar pentru a-i recompensa pe cei cu rezultate deosebite, ci mai ales pentru a-i susține pe cei care provin din medii defavorizate economic și social, adică exact pentru ca statul social român sa asigure dreptul lor la educație și prin asta respectarea demnității lor și dezvoltarea personalității lor.

Raportul de față, rodul colaborării dintre instituția Avocatul Poporului și Societatea Academică din România, și-a propus, pentru prima dată în România, să inventarieze felul în care aceste prevederi legale și constituționale sunt respectate de către toate consiliile locale din țară.

Nu există nicăieri o asemenea situație centralizată, nici la Ministerul Muncii și Protecției Sociale, nici la Ministerul Educației și Cercetării, prin urmare nicio posibilitate de sancționare a nerespectării legii de administrația locală, ca și cum descentralizarea acordării burselor prevăzută de lege ar fi o simplă pasare a responsabilității.

Mâine nu doar vom lansa un raport, ci vom spune start, în mod public, unor demersuri și eforturi comune la finalul cărora ne dorim ca în nicio localitate din țara noastră să nu mai existe elevi cărora le este încălcat dreptul la burse școlare, iar cuantumurile burselor primite să fie la un nivel decent, care răspunde nevoilor reale ale beneficiarilor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*