Alina Mungiu-Pippidi: “Extinderea europeană a gunoaielor”

Articol aparut la 14 ianuarie 2008 in reteaua de presa APEL

“Aflu din prestigiosul cotidian New York Times că ţara noastră a declinat să preia gunoaiele din Napoli, care se acumulează pe străzi dinaintea Crăciunului, dat fiind că nici un cartier napolitan nu acceptă să se deschidă sau să se redeschidă vreo groapă de gunoi în preajmă. Felicit autorităţile române pentru acest prim gest de oprire a extinderii europene a gunoaielor şi profit de situaţie pentru a discuta puţin despre acest subiect care apare rareori la ştiri, deşi devine o problemă pentru multe oraşe şi ţări. Prin contrast, un subiect ca încălzirea globală ne invadează la toate orele, devenind o pasiune a ziariştilor. Mai nou, avem o contabilitate permanentă despre câţi oameni mor din cauza căldurii, deşi BBC a publicat discret una în care arată că frigul a fost şi a rămas principala cauză a problemelor de sănătate umană, şi am văzut chiar şi un spot de promovare a conferinţei de la Bali cu un domn de la Naţiunile Unite plângând că nu se ajunge la o înţelegere asupra rezolvării problemei. Dar orice student în politici publice ştie însă că nu puteam rezolva radical acea problemă. Nici dacă am agrea asupra unei rezolvări între europeni şi americani, tot nu am reuşi să obţinem un consens politic global cu China şi India, nici dacă, prin miracol, l-am obţine totuşi, măsurile luate nu ar schimba tendinţa etc., în schimb, am cheltui sute de bilioane de dolari. Cu mult mai puţini bani putem încerca nu să schimbăm felul cum a făcut Dumnezeu lumea, ci problemele create în mod indiscutabil de habitarea umană şi care pot fi îndreptate. Pledez deci să ne ocupăm de gunoaie, al căror management deficitar afectează viaţa a mai bine de jumătate din locuitorii planetei, versus încălzirea globală, care va lovi mai ales în câţiva urşi, câţiva pinguini şi câţiva oameni cu bani care şi-au construit case pe plaje. În ultima mie de ani, de când planeta e foarte locuită de oameni, au mai fost câteva cicluri de răcire şi încălzire şi civilizaţia umană s-a adaptat.

Dar atâta gunoi nu a existat niciodată. Stăteam pe malul lacului la Postdam în urmă cu un an, când un coleg mi-a atras pentru prima dată atenţia asupra barjelor încărcate cu deşeuri care treceau prin acel peisaj idilic având drept ţintă estul Europei. Grănicerii polonezi au raportat în anul care abia s-a încheiat 1.039 de transporturi ilegale de deşeuri, dintre care 579 din Germania, 32 din Austria şi 40 din Belgia, un total de vreo 300.000 de tone. Din surse media occidentale aflu că România este o locaţie favorită pentru firme din vestul Europei care vor să scape de deşeuri radioactive. Asta, în timp ce teoretic ar trebui să fim în plină adoptare a legislaţiei comunitare de mediu, pregătindu-ne să ne reciclăm gunoaiele şi să ne facem ţara mai curată.

Sunt două probleme distincte aici. Una este de legalitate. A lua gunoiul din vest şi a-l arunca în est e o afacere înfloritoare, deşi ilegală, şi ca atare diverşi întreprinzători au de lucru. La Napoli, mafia controlează colectarea gunoaielor şi multe gropi ilegale. Ori de câte ori apare o problemă, crima organizată o va specula. Dar problema originară este dificultatea crescândă de a scăpa de gunoaie. Sub comunism, punga de plastic era un lux. Azi trăim într-o civilizaţie a ambalajelor, care devin după folosire un infern paralel de care nu ne mai putem desprinde. În Vest, cetăţeni foarte tari pe drepturile lor nu mai permit vecinătatea nici unei gropi, oricât de ecologică, şi astfel la Napoli s-a ajuns să nu mai existe soluţie, deşi incendierea spontană a gunoaielor, cum fac radicalii de pe străzi, e mult mai poluantă decât cremarea lor organizată.

La noi, dimpotrivă, indiferenţa cetăţenilor face ca ţara profundă de care eram atât de mândri să devină un imens tomberon, în care se joacă la un loc copiii şi câinii de pripas. Prahova, pe lângă Câmpina, adună toate deşeurile principalei noastre zone turistice. Nu e vorba de fleacuri, precum ambalaje de biscuiţi sau cutii de Fanta, deşi nici acelea nu au unde se opri până la Marea Neagră, pe ale cărei coaste nu mai există peşti deloc din cauza poluării, pescuitul deplasându-se la mari adâncimi, ci de frigidere vechi, anvelope uzate, resturi de mobilă, cazane fără fund, pantofi de toate formele şi culorile şi aşa mai departe. Chiar dacă le-am strânge cu toţi voluntarii posibili mobilizaţi cu vreo campanie tatuliciană, am convingerea că s-ar face la loc într-un timp record. La fel, e destul să mergi cu maşina dincolo de centura oraşului Bucureşti ca să vezi de ce nu avem aceleaşi probleme ca la Napoli: pentru că folosim tot judeţul Ilfov ca ladă de gunoi şi, spre deosebire de napolitani, ilfoviţenii nu protestează. Într-un sat am văzut o primă încercare de sistematizare; ea spunea aşa: „Aruncaţi numai pe dreapta!“, asta după un kilometru de mers între gunoaie pe ambele părţi, care începeau chiar la graniţa satului. Despre Marea Neagră, cea mai murdară mare de pe planetă, nici nu vreau să vorbesc. Mă întreb de ce nu reuşim să punem în practică proiectul de uniune politică a şefului statului nostru, că în ultimii ani am fost în Crimeea, Rostov, Georgia şi pe coasta turcă şi există un element comun clar între toate ţările noastre riverane, toţi aruncăm în mare ce avem şi nimeni nu strânge.
În ultimul an se presupunea că vom începe să curăţăm ţara, ca parte a angajamentelor noastre europene. Dar ar trebui să o curăţăm mai ales pentru noi. Ca acest lucru să se întâmple însă, societatea civilă naţională şi locală trebuie să fie mult mai activă. Dacă mai peste tot aplicarea normelor UE e în mare întârziere, nici nu s-au făcut încă licitaţiile pentru firmele de tomberoane, ce să mai vorbim de distribuirea acestora şi de educat locuitorii – e şi pentru că nu există nici o presiune pe autorităţi. Napolitanii exagerează, dar avem totuşi de învăţat de la ei. Ia fiţi cu ochii pe calendarul local, urmăriţi de unde vin întârzierile, cine sunt firmele care câştigă şi aşa mai departe. Vor fi bani europeni mulţi pentru mediu, deci inclusiv proiecte locale pentru probleme neacoperite de planurile autorităţilor, cum ar fi colectarea deşeurilor cronice, ca acelea din Prahova, pot găsi finanţare dacă există iniţiativă locală. Să lăsăm pe alţii să se ocupe de schimbat temperatura globală şi noi să ne ocupăm de calitatea apei şi a aerului nostru, care nu sunt la nivelul Europei, ai cărei membri suntem.”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*