1.07.2009: Freedom House: Societatea civilă pierde teren în România

Lupta anticorupţie, independenţa justiţiei şi buna guvernare în România stagnează, iar societatea civilă pierde teren, se arată în raportul Freedom House “Naţiuni în tranziţie 2009”, dat publicitatii marti, 30 iunie.

“Media si societatea civila sint din ce in ce mai inflitrate de oligarhi si servicii, si intimidate adesea de politicieni, de aici scorurile la aceste capitole’, a explicat presedintele SAR, Alina Mungiu-Pippidi, comentand raportul.

“La coruptie, de unde progres? E limpede ca e stagnare, si va fi atita timp cit dosarele DNA nu ajung in instante ci sint blocate de politicieni interesati sau judecatori slabi”, a mai spus Alina Mungiu-Pippidi.

“Faptul ca per total media e mai slaba ca in anul 2007 arata ca Romania a regresat constant de cind a intrat in UE. La fel s-a intimplat si cu tari din Europa centrala, ai caror politicieni au uitat tot ce au promis Europei si electoratului a doua zi dupa aderare. Dar la noi e si mai grav, pentru ca noi sintem singura tara intrata care nu e o democratie integral consolidata, conform acestor scoruri. Intr-un cuvant, Romania dupa intrarea in UE este o dezamagire”, a adaugat presedintele SAR, comentand raportul anual al Freedom House.

Raportul “Naţiuni în tranziţie” a monitorizat 29 de ţări din Europa şi Asia Centrală în care procesele democratice sunt în tranziţie. Pentru fiecare ţară au fost notate şapte categorii – guvernarea la nivel naţional, procesul electoral, societatea civilă, independenţa presei, guvernarea la nivel local, organizarea şi independenţa justiţiei şi corupţia. Este folosită o scală de la 1 la 7, în care 1 reprezintă un nivel înalt de democratizare, iar 7 un nivel scăzut.

În funcţie de punctajul obţinut la aceste categorii, pentru fiecare ţară este calculat un scor al democratizării. România are, potrivit raportului, un scor al democratizării de 3,36, la fel ca şi anul trecut. Scorul realizat de România indică o democraţie semiconsolidată, iar ţara rămâne pe locul al zecelea din cele 29 de ţări din Europa Centrală, de Est, din Balcani şi Eurasia care au fost monitorizate de Freedom House (FH).

Bulgaria se află inaintea Romaniei, cu un scor de 3,04. România se află în aceeaşi categorie cu Croaţia (3,71), Serbia (3,79), Muntenegru (3,79), Albania (3,82) şi Macedonia (3,86). Cel mai bun scor dintre cele 29 de ţări, îl au Slovenia şi Estonia, ambele obţinând 1,93 şi fiind încadrate în categoria superioară a democraţiilor consolidate. Alte şase ţări au reuşit să intre în această categorie: Letonia (2,18), Cehia (2,18), Polonia (2,25), Ungaria (2,29), Lituania (2,29) şi Slovacia (2,46).

Cititi aici integral capitolul dedicat Romaniei in raportul Freedom House>>>

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*