Gala de Premiere a concursurilor „Scrisul combate discriminarea” şi „Presă fără lesă”

Societatea Academică din România (SAR) şi Policy Center for Roma and Minorities au organizat vineri 17 aprilie, Gala de Premiere a concursurilor pentru jurnalişti şi bloggeri „Scrisul combate discriminarea” şi „Presă fără lesă”. Evenimentul a avut loc la InSpayer Bistro din București și a reunit reprezentanţi ai societății civile, jurnalişti şi alţi invitaţi speciali.

Cele două competiții au fost adresate jurnaliștilor și bloggerilor și au vizat premierea și promovarea de articole pe tema discriminării reflectată în orice spectru social, respectiv promovarea și încurajarea abordării subiectelor de implicare civică în schimbările din societate.

Pentru fiecare concurs au fost selectate câte trei, respectiv cinci materiale câștigătoare, în funcție de complexitatea, originalitatea, impactul și argumentul acestora.

Pentru concursul „Presă fără lesă” s-au înscris în total 27 de materiale. Cea mai populară categorie a fost cea pentru Investigaţie/Reportaj, unde am primit 14 materiale, urmată de categoria Opinie/Editorial cu 9 şi Multimedia cu 4.

Câștigătorii au fost:

  • Laura Turdean cu „AGS, gonit din Bihor, prospectează cu succes prin judeţul Satu Mare” la egalitate de punctaj cu Andreea-Claudia Dogaru cu „O noapte furtunoasă. Votul românilor rătăciţi în Turnul Babel” la secțiunea Investigaţie /Reportaj;
  • Dollores Benezic – „Cum explică un senator de ce a votat legea securismului cibernetic” la secțiunea Multimedia; și
  • George Balaur, „Despre ora de religie în școli” la egalitate de punctaj cu Dollores Benezic, “Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism” la secțiunea Opinie.

Concursul „Scrisul combate discriminarea” a fost împărțit de asemenea în 3 categorii: Reportaj, Portret și Opinie. Cea mai populară categorie a fost cea a Opiniei unde s-au înscris 11 participanți. Pentru categoria Reportajului au fost înscrise 6 materiale, iar pentru cea a Portretului  3.

Câștigătorii au fost:

  • Alexandra Filip cu “Straturile Vălenilor”, la secțiunea Reportaj
  • Andra Camelia Cordoş cu „1939 kilometri de supravieţuire într-un holocaust pierdut”, la secțiunea Portret; și
  • Mădălina Szelmenczi cu „Rasismul la români”, la secțiunea Opinie.

Câștigătorii au primit fiecare câte un premiu în valoare de 150 de dolari, respectiv 75 de dolari (pentru categoriile unde au fost premiate câte două materiale).

În cadrul evenimentului au fost prezentate categoriile de concurs și proiectele în cadrul cărora au fost organizate cele două competiții, au fost anunţati câştigătorii şi acordate diplomele pentru fiecare categorie. Gala a reprezentat și o oportunitate de socializare între activiștii din aceste domenii, bloggeri și jurnaliști.

Galerie foto:

premiere2premiere6

premiere4premiere5

2 Responses to Gala de Premiere a concursurilor „Scrisul combate discriminarea” şi „Presă fără lesă”

  1. Adriana says:

    Cred ca evenimentul nu a fost foarte mediatizat, cu siguranta s-ar fi bucurat de mai multi participanti.

  2. Pingback: Andreea Dogar, reporter greatnews.ro, câștigătoarea unui concurs de jurnalism organizat de Societatea Academică din România

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*