Lansarea rapoartelor privind respectarea legilor pentru liberul acces la informaţii de interes public şi transparenţă decizională din Republica Moldova şi România

PodPe 4 februarie 2016, Societatea Academică din România (SAR), împreună cu Academia de Advocacy (AA) şi Asociația Presei Independente (API) din Chişinău au lansat la București rapoartele privind respectarea legilor liberului acces la informaţii de interes public şi a legilor transparenţei decizionale din România şi Republica Moldova. Parte a proiectului „Podul bunei guvernări”, ambele rapoarte sunt rezultatul a luni de monitorizare a instituţiilor publice şi colectare a datelor de către voluntari de pe ambele maluri ale Prutului.

Printre participanţi s-au numărat reprezentanţi ai societăţii civile şi ai presei, dar şi d-na Violeta Alexandru, ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic, d-nul Adrian Baboi-Stroe, secretar de stat la Ministerul Justiției, reprezentanți ai ambasadelor și specialiști din cadrul mai multor ministere.

La eveniment a fost prezentată, în premieră, o analiză completă a rapoartelor de activitate depuse de ministere, primării ale reședințelor de județ sau raion și consilii județene şi raionale de la momentul în care legile care obligă la publicarea lor au intrat în vigoare în România și în Republica Moldova, dar și a modului în care aceste instituții au respectat legile transparenței decizionale, în anii 2013 și 2014.

Recomandările experților care au elaborat analiza tuturor rapoartelor de activitate de la momentul obligativității depunerii lor, pe cele trei categorii de instituții sunt:
• Stabilirea unor termene clare până la care să fie publicate rapoartele de activitate pe anul precedent
• Lărgirea spectrului de informaţii care trebuie publicate din oficiu
• Stabilirea unui format standard pentru site-urile instituţiilor publice, care să includă anumite rubrici obligatorii.
• Clarificarea denumirii exacte pe care să o aibă rapoartele de activitate pentru fiecare categorie de instituţie şi stabilirea unor rubrici şi norme clare şi obligatorii (cum ar fi un cuprins şi pagini numerotate)
• Publicarea informaţiilor de interes public în format editabil, pentru a permite efectuarea de studii şi cercetări fără a fi nevoie de prelucrarea sau transcrierea de mână a datelor
• Stabilirea perioadei de timp pe care un raport anual trebuie să o acopere la intervalul ianuarie-decembrie inclusiv.
• Şi în România şi în Republica Moldova trebuie să existe statistici disponibile public despre aplicarea legilor privind liberul acces la informaţii de interes public şi norme clare care să detalieze exact ce, cum şi când trebuie publicat
• Trebuie să existe o evidenţă şi o arhivă a tuturor rapoartelor de activitate publicate, inclusiv cele ale instituţiilor desfiinţate sau reorganizate şi un istoric al acestor restructurări în format accesibil publicului larg
• Integrarea propunerilor anterioare într-un program mai amplu de reformă administrativă. Design-ul instituţional trebuie regândit astfel încât transparenţa să fie o parte a funcţionării de zi cu zi a instituţiilor publice, nu o componentă separată, complementară funcţionării normale dar, adesea, trecută pe plan secund sau ignorată cu totul.

O sinteză a rezultatelor poate fi citită aici.
Analiza rapoartelor de activitate este disponibilă aici.
Analiza felului în care instituţiile respectă Legea 52/2003 este aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*