Lansarea Raportului SAR de Analiză şi Prognoză pe anul 2015

Societatea Academică din România (SAR) a lansat joi, 26 februarie, raportul sau anual însoțit de 12 propuneri de bună guvernare pentru România, ce-și propun să stimuleze potențialul european al țării. Evenimentul cu tema “Upgrade România: cum ne valorificăm potențialul european?” a avut loc la Reprezentanţa Comisiei Europene în România, și a fost transmis în direct pe platforma România Curată.

De la intrarea în vigoare a cotei unice în anul 2005, propunere lansată în spațiul românesc prin raportul SAR 2004, au trecut zece ani. De asemenea, în urmă cu doar câteva luni, alegerile prezidențiale au creat un moment de mare emoție și speranță de relansare.

Care sunt astăzi soluțiile echivalente cotei unice de acum zece ani, ce ar trebui făcut pentru a valorifica potențialul european al țării noastre la capacitatea sa maximă?

Societatea Academică din România a prezentat în Raportul anual de Analiză şi Prognoză al SAR pe 2015 un catalog de propuneri cu titlul 12 soluții pentru România.

Acestea se referă la:

1. Ajustarea cotei unice și crearea de locuri de muncă prin simplificare fiscală
2. Buna guvernare rămâne cea mai bună strategie de creștere economică
3. Eficientizarea sistemului de achiziții publice
4. O anticorupție mai profitabilă și mai autonomă financiar
5. Descentralizare asimetrică cu geometrie flexibilă
6. Finalizarea priorităților în domeniul infrastructurii
7. Deschiderea pieței de energie regenerabilă pentru producătorii mici și foarte mici
8. Stoparea exodului creierelor din domeniul medical cu resurse existente
9. Deplasarea fondurilor europene din agricultură de la consum spre investiții
10. Introducerea unui sistem flexibil de redevențe care să împace nevoile bugetului cu necesarul de investiții
11. Securizarea activității agricole în scopul creșterii productivității
12. Politica de colectare a taxelor trebuie să treacă de la penalizare la stimulare

În cadrul evenimentului au luat cuvântul: Alina Mungiu Pippidi, președintele SAR; Angela Filote, sefa Reprezentantei Comisiei Europene in Romania; Catalin Predoiu, prim-vicepreședinte PNL; Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene; Mircea Geoana, senator independent; Bogdan Hosu, presedintele Cartel Alfa; Liviu Voinea, viceguvernator BNR; Valentin Ionescu, director ASF; Valeriu Tabara, fost ministru al Agriculturii; Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România; Bogdan Chiritoiu, președintele Consiliului Concurenței: academicianul Lucian Albu, directorul Institutului de Prognoza Economica, precum și experții SAR Sorin Paveliu și Lucian Davidescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*