PRO sau CONTRA înlocuirii orelor de Religie în şcoli cu Etică şi cultură civică

PRO

Toma Pătraşcu

Un nou proiect de lege care prevede înlocuirea materiei opţionale de Religie cu Etică şi cultură civică din programa școlară, a trecut de curând tacit de Camera Deputaţilor. Proiectul a fost iniţiat de deputatul independent, Remus Cernea și urmează a fi dezbătut la începutul anului viitor de Comisia de Învăţământ din Senat.

Potrivit acestui proiect, ora de Etică şi cultură civică ar trebui să sprijine elevii pentru a deveni buni cetăţeni, a-şi dezvolta conştiinţa civică şi a-şi asuma valorile democratice ale societăţii. De asemenea, Pătraşcu consideră că această materie trebuie să le cultive tinerilor elemente aparţinând doctrinelor şi valorilor morale de inspiraţie filosofică, ştiinţifică ori religioasă ale  umanităţii. În privinţa orelor de Religie, în proiectul propus se arată că aceasta ar deveni oră facultativă, predată începând cu clasa I, iar notele vor fi înlocuite cu calificative care nu vor mai fi luate în considerare în calcularea mediei generale.

Preşedintele Asociaţiei Secular-Umaniste, Toma Pătraşcu susţine această măsură, fiind de părere că valorile se transmit, nu se predau la şcoală, iar teologii nu sunt în măsură să predea aceste cursuri elevilor. Pătraşcu a declarat:

„La şcoală ar trebui predată Istoria Religiilor, prin care elevii să înţeleagă realitatea zilelor noastre. Mai mult, materia aceasta ar trebui predată de absolvenţi de istorie, filosofie, nu de teologi. Şcolile de teologie sunt ca şcolile de partid de pe vremea lui Ceauşescu“

CONTRA

Constantin Stoica

Reprezentanţii Patriarhiei Române consideră că Religia îi învaţă pe elevi ce este moral, cum să fie toleranți care sunt valorile umane şi cum să le practice. Aceştia consideră că religia ortodoxă ar trebui predată în şcoli, deoarece, potrivit statisticilor marea majoritate a părinţilor şi elevilor sunt de această părere.

Părintele Constantin Stoica, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, declară în acest sens: „Peste 85% din părinţi şi elevi îşi doresc predarea Religiei la şcoală, potrivit statisticilor. La ora de Religie, copiii sunt educaţi în spiritul valorilor, învaţă să-i înţeleagă pe cei care vin din alte culturi, învaţă toleranţă, însăşi cultura europeană este de origine creştină. Înainte de a studia istoria religiilor, trebuie să îţi cunoşti propria religie”

Sursa: Adevărul

Votează

Vezi Rezultate

Loading ... Loading ...

28 Responses to PRO sau CONTRA înlocuirii orelor de Religie în şcoli cu Etică şi cultură civică

  1. Dogariu Dana Elena says:

    Nu cred ca este bine formulata intrebarea fiindca eu de exemplu am votat PRO crezand ca votez pro religie dar de fapt mi-am dat seama doar dupa ca de fapt am votat pro schimbare! Cred ca poate aparea confuzie, asta in cazul in care asta se doreste! Sa stiti ca eu pot da marturir prrsonala ca religia ce am invatat-o la scoala m-a ajutat! Si inca foarte mult si in momente foarte grele.Daca mai ales este si un profesor foarte bun este o samanta care la vremea potrivita o sa dea roade.Traim vremuri foarte grele, exemple negative sunt foarte multe asa ca predatea religiei cred ca i-ar putea ajuta pe copii!Dar cine lupta pentru scoaterea religiei o sa dea socoteala ca doar nimic nu ramane nerasplatit fie bune sau rele!

    • Alexandru says:

      […] Nu e nici o intrebare gresit formulata . E chiar bine formulata : “PRO SAU CONTRA ÎNLOCUIRII ORELOR DE RELIGIE ÎN ŞCOLI CU ETICĂ ŞI CULTURĂ CIVICĂ” Unde ai tu nelamuriri? Si vai dar ce , citez , ” Religia îi învaţă pe elevi ce este moral, cum să fie toleranți care sunt valorile umane şi cum să le practice”. De acolo le ai si tu? Acolo ai invatat sa ameninti asa ? Ai impresia ca nu ne dam seama unde bati?

    • Ion says:

      Va rog sa-mi permiteti sa reformulez prima propozitie. 🙂
      Dumneavoastra nu ati avut capacitatea de a intelege sensul fraze in contextul prezentat si…cu toate acestea ati votat! Hmm…. Sa inteleg ca pe 2 noiembrie veti face la fel ? Sa inteleg ca eu, ca om simplu ar trebui sa accept ca viitorul tuturor conationalilor este determinat de oameni care ¨cred¨ dar nu stiu! Si pe deasupra va mai simtiti si inselata ¨de formularea frazei¨? Serios?!! V-ati gandit vreun moment ca v-a inselat propria capacitate de intelegere! Ce-i atat de greu de acceptat? NU aveti ceea ce este nevoie pentru a intruni conditiile de a vota? Lasatii pe altii ce o pot face mai bine.
      Mai bine vizionati filmul Idiocracy. Desi era la origini un film cu tente de comedie, intre timp s-a transformat in documentar. S-ar putea sa aveti o senzatie de ¨deja vu¨.
      Va doresc o seara buna.

    • Vali says:

      Doamna, acum intelegeti de ce trebuie scoasa religia din scoli si inlocuita? Daca invatati intr-adevar la scoala putina romana, in loc de religie, reuseati sa cititi textul cu atentie si sa votati cum trebuie. […] Daca simititi ca ca va jignesc cu aceste cuvinte, aveti dreptate. Parerea mea despre pseudo-credinciosi care lauda religia si biserica peste tot, dar nu sunt in stare sa faca 1 fapta buna pe an […]

    • În momente grele te poate ajuta și o pastilă antistres, o îmbrățișare sau un pahar de lichior. Asta nu înseamnă că este mai adevărată religia doar pentru că te simți bine. Mărturiile nu sunt dovezi pentru a sublinia eficiența unei proceduri.

    • Alex says:

      PRO SAU CONTRA ÎNLOCUIRII ORELOR DE RELIGIE ÎN ŞCOLI CU ETICĂ ŞI CULTURĂ CIVICĂ

      Vezi… in loc de religie mai bine era o ora de Limba romana… poate in felul asta intelegeai intrebarea….

  2. C Von Ceva says:

    As vrea sa stiu cum poate domnu Stoica sa demonstreze ca elevii si parintii au declarat ca isi doresc in continuare predarea religiei in scoli.. el spune ca 85% sunt contra.. din cate vad eu 70% sunt pro…

  3. donjoe says:

    Cultură politică, nu “civică”. Preocupările numite de obicei “civice” sunt de fapt politice, în măsura în care se referă la viaţa împreună a membrilor polis-ului şi la dorinţa de a administra într-un fel sau altul resursele comune ale polis-ului. Cultura politică ar trebui începută în şcoala generală, iar etica împreună cu filosofia şi prezentul (nu istoria!) religiilor ar trebui să rămână pe sfârşitul ciclului gimnazial, maximum un an de studiu fiecare.

    După cum se vede în fiecare campanie electorală, de cultura politică ducem mai mare lipsă şi asta ne afectează negativ vieţile mult mai mult decât celelalte lucruri discutate aici.

  4. SnowSakura says:

    Dogariu Dana, intrebarea e foarte ok formulata: esti pro sau contra inlocuirii religiei? Esti pentru: spui Pro, esti contra, si asta s-ar putea sa te surprinda, spui Contra.

  5. Orele de religie confesionale promovează intoleranța și discriminarea deoarece susțin că doar religia confesiunii lor e singura corectă, ceilalți fiind „rătăciți”.
    Morala nu aparține unei religii sau alteia ci efortului social de trai în comun.
    “Valorile creştineşti sunt o porcărie. Ştiţi de ce? Fiindcă a fost nevoie să vi le scrie cineva! Pentru că nu aţi putut trage singuri concluzia Să nu ucizi!” – Jim Jefferies
    “Fabulele ar trebui să fie predate copiilor ca fabule, miturile ca mituri, iar miracolele ca reprezentări literare. A preda copiilor superstiţiile ca adevăruri este unul dintre cele mai îngrozitoare lucruri. Mintea copilului le acceptă şi le crede, iar doar printr-o mare suferinţă, ce durează ani, va scăpa de această credinţă. De fapt, oamenii vor lupta în numele unei superstiţii la fel de repede ca în numele unui adevăr – uneori chiar mai repede, deoarece o superstiţie este intangibilă, astfel că nu poate fi demonstrată a fi falsă, iar adevărul este un punct de vedere, deci poate fi schimbat”. – Hypatia din Alexandria
    Stop îndoctrinării religioase din școala românească!
    “Pericolul nu vine de la divinitate, ea nici nu există, ci de la cei ce au confiscat divinitatea.” — Profudereligie Blogspot Ro CornelCretu

    • Interesant cum religia încurajează la intoleranță în baza simplului fapt al diferenței de credințe, lucur care se întâmplă și în societatea seculară, de exemplu între liberali și socialiști, între democrație și comunism etc., dar în același timp dumneavoastră dați un citat de-a dreptul imbecil prin ignoranță în care numiți valorile creștinești ca fiind o porcărie. Nu, creștinii nu au avut nevoie să li se spună să nu ucidă. Porunca din decalog a fost dată oamenilor mult înainte de creștinism după o lungă perioadă de decădere morală.

      Un lucru elementar pe care dumneavoastră, prof’ de religie, nu îl știți, dar de care e nevoie să se vorbească la orele de religie în școală. Ignoranța dumneavostră, ca și a celor de la ASUR, este un argument puternic în favoarea predării religiei în școli. Și începând cu propria confesiune, de la care plecând, putem înțelege mai bine, prin educație și practică, dimensiunea spirituală a altor religii. Mai de degrabă decât un ateu nervos și “rațional”.

    • nae says:

      Alex,homofobia şi rasismul nu au nimic în comun.Nu poţi discrimina pe cineva pentru culoarea pielii,dar în ce priveste ,,orientarea sexuală,, , aceasta ţine de normalitate şi anormalitate.
      Eu de exemplu nu am nimic împotrivă să merg la un medic african,sau profesorul copilului meu să fie african,dar nu aş vrea să merg la un medic homosexual,sau la clasa copilului meu să predea un profesor homosexual.

  6. Alex says:

    “Reprezentanţii Patriarhiei Române consideră că Religia îi învaţă pe elevi ce este moral”
    Asta e treaba parintilor… In plus de asta Religia invata moralitate prin frica (vezi povestea cu scara si cuibul din copac) ceea ce mi se pare de-a dreptul revoltator.

    “cum să fie toleranți”
    Sigur… de aceea 90% din credinciosi sunt rasisti homofobi.

    “care sunt valorile umane şi cum să le practice”
    Educatia civica are acelasi scop, numai ca se folosesc exemple practice, nu parabole si fabule.

    “Aceştia consideră că religia ortodoxă ar trebui predată în şcoli, deoarece, potrivit statisticilor marea majoritate a părinţilor şi elevilor sunt de această părere.”
    Parintii sunt de aceeasi parere pentru ca la randul lor au fost elevi, iar copii fac ce le zic parintii… poate la aceste ore de Etica si Cultura Civica ar trebui sa participe si parintii…

    “trebuie să îţi cunoşti propria religie”
    Pentru a-ti cunoaste propria religie trebuie mai intai sa o intelegi, iar unui copil de 7-10 ani nu poti sa ii explici ce este defapt o religie si ce implica ea pentru ca acesta nu va intelege dar va asimila aceste cunostinte pentru ca ii sunt predate la scoala ca o materie.
    Acesti copii nu au de ales… daca parintii lor sunt crestini, atunci si ei vor fi crestini… si asta din obisnuinta, din educatia oferita de familiile acestora si de obiceiurile lor.

    Daca incepi sa ii explici unui copil care sunt religiile lumii, asemanari si deosebiri dintre acestea, obiceiuri si datini, in acelasi timp cu educatia civica si etica morala care ii va invata sa fie logici, morali si rationali, acesti copii vor avea o alegere de facut…

    • nae says:

      ALEX,alaturi doua atitudini care nu au nimic in comun-rasismul si homofobia.Un om nu poate fi discriminat pentru culoarea pielii.Dar in ce priveste,,orientarea sexuala,,,aici trebuie sa se faca distinctie intre normalitate si anormalitate.Ar trebui sa se mearga pana acolo incat sa se interzica
      ,,minoritarilor sexuali,,unele profesii-medic,profesor,avocat etc.Eu unul nu as vrea sama tratez la un medic homosexual,sau copilul meu sa aiba un astfel de profesor..In schimb nu as avea nimic impotriva ca medicul care ma trateaza sau profesorul copilului meu sa fie de exemplu arab,,turc,,african,etc.

    • nae says:

      Am introdus două comentarii,pe care le ţineţi ascunse.

    • nae says:

      Dacă îi spui despre religii îl bulversezi.

  7. B. says:

    Eu zic că domnul Constantin Stoica demonstrează adevăratele valori biblice, şi ne minte. Ne minte cu neruşinare, pe principiul “o minciună în apărarea credinţei este ceva bun, lăudabil şi pios”.
    Eu nu cred că “peste 85% din părinţi şi elevi îşi doresc predarea Religiei la şcoală, potrivit statisticilor”. Asta-i o minciună gogonată. După cum ne-am obişnuit deja, BOR pare să folosească ca sinonime “85% populaţie s-a declarat, sau a fost declarată ortodoxă” cu “85% din populaţie aprobă orice ar decide BOR”. Nu, domnule Constantin, faptul că cuiva i s-a turnat niţică apă în cap când s-a născut nu l-a spălat pe creier chiaaaar aşa de tare, nu implică că la 20, 30 sau 40 ani după aia o să dea din coadă la orice abuz !
    Nu cred că are rost să mai menţionez că, şi dac-ar fi adevărat ce zice, că majoritatea ar dori religia-n şcoli, asta tot nu-nseamnă că religia are ce căuta-n şcoli. Nu confundaţi „democraţie” cu „dictatura majorităţii” !

  8. Toma Veronica says:

    Sunt eleva in clasa a XI- a A si responsabila cu conducerea departamentului Cultura Educatie si programe scolare din Buzau. si de aceea vreau sa insist pentru a nu se scoate orele de religie din scoli.
    Educatia religioasa este foarte inportanta mai ales pentru noi tineri,obiectivul si misiunea bisericiide asemeni si a educatiei religioase este de a nu lasa copilul sa cada in scara inferioara a degradarii sale morale ci ai da puterea si curajul sa ajunga la desavarsire .
    Imi doresc din suflet ca religia nsa ramana ca materie in scoala.

  9. Nica Leon says:

    Dogariu Dana Elena, ai auzit cumva de opera geniului Mihai Eminescu şi de convingerile sale atît de frumos exprimate, despre religie? Dacă da, atunci de ce vrei să contrazici un geniu sau nu eşti sătulă, încă, de răul făcut omenirii de această monstruasă, grosolană şi ancestrală minciună, rostogolită de proşti şi de hoţi, pentru a-i păcăli mereu pe proşti?

  10. M. says:

    Va incepeti discursul cu o minciuna! Frumos! Tipic ASUR!
    “Un nou proiect de lege care prevede înlocuirea materiei opţionale de Religie cu Etică şi cultură civică din programa școlară, a trecut de curând tacit de Camera Deputaţilor.”
    http://www.cameradeputatilor.ro/pls/caseta/eCaseta.Home
    Cautati la adresa de mai sus PL 353/2014 si veti vedea ca tot ceea ce a obtinut, pana in prezent aceasta propunere legislativa, pe langa mult-trambitatul aviz favorabil al Comisiei legislative, este un raport al Comisiei pentru invatamant ce propune respingerea.
    Cat despre trecerea de Camera Deputatilor probabil ca a fost atat de “tacita” incat nici chiar deputatii nu au auzit de ea, nicidecum sa mai si voteze!!!

  11. dd says:

    nu sunt de acord ca, copilul meu sa invete despre niste persoanaje fictive ca pilda de viata . si nu sunt ruda cu Rachela si cu David , cine este sa ramana asa.

  12. kidal says:

    religia este doar o unealtă de manipulare a minților celor slabi și ale celor incompetenți care se ascund în spatele acestui concept pentru a își ascunde neputințele. cum manipulează clasa politică masele de alegători? prin biserică. ce-i rămâne omului slab? un element închipuit pe care să-l implore sau căruia si-i mulțumească (că-l numim dumnezeu, allah, budah, sau cum o mai fi el numit).

    pe mine personal că am studiat chestia asta obligat-forțat în școală m-a făcut să las de-o parte tot ce ține de caracterul dogmatic al religiei (și în special de cea ortodoxă – înapoiată, cu dogme din secolul 17) și să am propria mea religie – aceea de a face bine și de a fi un om ok pe cât posibil dar fără nevoia de ajutoare din partea unor “divinități” închipuite.

  13. nicu says:

    nu sint de acord cu religia predata in scoala.
    Cine vrea sa invete religie sa mearga la scoala duminicala si la biserica.
    Ce fac cei ce au alta religie ?

  14. nae says:

    Există anumite ,,minorităţi,, care îşi impun dictatura.Cele care au simbol CURCUBEUL.

  15. nae says:

    Comentariile mele la adresa acestor minorităţi sunt ţinute ascunse.Asta nu înseamnă cenzură şi dictatură.

  16. nae says:

    Vad ca afisati numai comentarii care va convin..Am trimis niste comentarii pe care le tineti ascunse.Unde este libertatea de exprimare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*