PRO sau CONTRA interdicţiei pentru foştii preşedinţi de a deţine demnităţi publice

PRO

Tudor Chiuariu

Vicepreşedintele PNL Tudor Chiuariu susține modificarea Constituției în sensul interzicerii preşedintelui să mai ocupe demnităţi publice la finalizarea mandatului considerând că asta ar crește neutralitatea și imparțialitatea președintelui în funcție.

“Le-am propus colegilor mei să avem un articol care să se refere espres la neutralitatea funcţiei de preşedinte, la interzicerea oricăror forme de partizanat politic şi la interdicţia de a ocupa, după finalizarea mandatului de preşedinte, de a face parte din partide politice, de a candida la alegeri şi de a îndeplini alte demnităţi publice, în sensul asigurării imparţialităţii. Pentru că dacă un preşedinte ştie că se întoarce în politică din timpul funcţiei, atunci va incerca să-şi… sperăm să nu fie cazul, dar uman va încerca să-şi creeze anumite avantaje politice din momentul în care e preşedinte şi el nu ar trebui să facă lucrul acesta” a declarat Chiuariu pentru Mediafax.

Chiuariu a precizat că interdicţia de a mai ocupa funcții publice, în cazul foştilor preşedinţi se aplică pe perioada întregii vieţii.

Vicepreşedintele PNL este nemulţumit de actualul text al Constituţiei şi crede că “textul constituţional actual este deficitar, cel puţin din punct de vedere tehnic”.

În ceea ce îl priveşte pe Traian Băsescu, vicepreşedintele PNL a declarat că acestuia nu îi va fi aplicabilă noua procedură, pentru că noile reguli vor intra în vigoare începând cu mandatul urmăror, prevederile Constituţiei nefiind retroactive.

Sursă: Mediafax
Sursă foto: Gândul

CONTRA

Monica Macovei

Europarlamentarul PDL Monica Macovei susţine că propunerea de modificare a Constituţiei prin care să se interzică unui preşedinte să mai facă politică după încetarea este contrară practicilor europene și este ilogică atâta timp cât îl vizează doar pe președinte.

Aceasta a declarat pe blogul său că “PNL [ar trebui] să ia lecţii de la Uniunea Europeană când propune modificarea Constituţiei. Din prostie şi ură faţă de Preşedinte, PNL ignoră practicile europene şi propune modificarea Constituţiei astfel încât să interzică unui preşedinte să mai facă politică după încetarea mandatului. În Parlamentul European, de exemplu, sunt foşti preşedinți (ex: Vytautas Landsbergis, Lituania) sau foşti prim-miniştri (ex: Jerzy Buzek, Polonia). Aceştia fac evident parte din partide politice şi sunt activi în viaţa politic”.
 
Mai mult, Macovei argumentează lipsa de logică a propunerii lui Chiariu, arătând că, conform acestui rațonament  o astfel de interdic’ie ar trebui să-i vizeze pe toți politicienii: “argumentele lui Tudor Chiuariu, potrivit cărora dacă un preşedinte ştie că se întoarce în politică, atunci va încerca să îşi creeze anumite avantaje politice din timpul mandatului, sunt lipsite de logică […] Cu aceste argumente ar trebui să li se interzică tuturor politicienilor care au ocupat o funcţie aleasă sau numită (premier, ministru, deputat, senator) să mai facă politică după terminarea mandatului, pentru că oricare dintre ei îşi poate «crea avantaje» în timpul acestuia. a. O astfel de interdicţie pentru foştii şefi de stat nu există în Uniunea Europeană”.

Sursă: Mediafax
Sursă foto: Wikimedia Commons

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*