PRO sau CONTRA suprapunerii referendumului pentru revizuirea Constituției cu alegerile europarlamentare

PRO

Crin Antonescu

Crin Antonescu a anunțat în urma ședinței USL din 13 ianuarie, decizia de a comasa alegerile europarlamentare cu referendumul privind revizuirea Constituției. Antonescu declară că proiectul modificării Constituției rămâne prioritar, astfel încât până în februarie, când Comisia de la Veneția se va întruni, proiectul va fi terminat. Referendumul vizează și schimbarea legii electorale, care va aduce, printre alte modificări, și  existența unui număr maxim de 300 parlamentari în Camera Deputaților și 100 în Senat.

Antonescu afirmă că vizibilitatea alegerilor europarlamentare nu va fi afectată de organizarea referendumului pentru revizuirea Constituției în același moment, ci din contră, importanța acestora amplificându-se. Liberalul evidențiază faptul că această variantă propusă este preferabilă unei suprapuneri cu alegerile prezidențiale. De asemenea, argumentează și prin faptul că până la momentul prezidențialelor, alegătorii vor ști cu exactitate atribuțiile care îi revin șefului statului.

În ceea ce privește impactul deciziei la nivel european, Crin Antonescu afirmă următoarele: “Cred că Bruxelles, Comisia Europeană, nu are ce obiecțiuni majore să opună, și în practica europeană s-a mai întâmplat, iar cele două teme nu se ocultează una pe cealaltă.”

Surse: Ziare.com (1, 2)

CONTRA

Elena-Simina Tănăsescu

Prof. Dr. Simina Tănăsescu atrage atenția asupra riscului de eșec al referendumului pentru revizuirea Constituției în cazul în care ar coincide cu alegerile pentru Parlamentul European, în condițiile în care cerințele legale pentru organizarea acestuia sunt greu de îndeplinit. Ea  atenționează și asupra unei posibile incapacități de a realiza riguros pașii ce trebuie urmați în condițiile revizuirii Constituției. Tănăsescu consideră această acțiune ca fiind „ o provocare extremă”, având în vedere timpul scurt care a rămas până în luna mai, etapele procesului, anume lansarea documentului în dezbatere publică, decizia Curții Constituționale și dezbaterea proiectului în cele două camere ale Parlamentului. Toate acestea se vor desfășura cu mare rapiditate, fapt ce ar putea dăuna transparenței procesului și a actului decizional în sine. Considerând și faptul că procedurile parlamentare trebuie să se încheie cu cel puțin 30 de zile înainte de referendum, toate aceste etape ar trebui finalizate până pe 23 aprilie.

Tănăsescu subliniază că, Comisia de la Veneția recomandă evitarea suprapunerii alegerilor europarlamentare cu referendumul pentru revizuirea Constituției. Aceasta reprezintă o îndrumare  pentru țările care aspiră către o democrație funcțională.  În plus, comasarea ar putea  diminua acuratețea rezultatelor, de asemenea creând confuzie în rândul alegătorilor în ceea ce privește importanța europarlamentarelor. În același sens, și revizuirea legii fundamentale pierde din importanță din moment ce este tratată în același timp cu un scrutin care vizează aspecte totalmente diferite.

Sursă: Ziare.com

Votați

Vezi Rezultate

Loading ... Loading ...

One Response to PRO sau CONTRA suprapunerii referendumului pentru revizuirea Constituției cu alegerile europarlamentare

  1. Sorin Paveliu says:

    1. Constitutia are nevoie de modificari. 2. Prima intrebare este cind? Pina in alegerile prezidentiale – riscind neatingerea pragului sau dupa – adica prin primavara viitoare? Lucrurile devin complicate macar prin prisma rolului jucat de presedinte – care influenteaza masiv abordarea facuta de partidele politice membre ale USL. 3. A doua intrebare este ce? USL are acum obligatia de a finaliza procesul de elaborare si exista riscul de a face greseli de esenta – totusi, in fata unui proiect final cei capabili sa faca adnotari le vor face imediat – nu au nevoie de luni sau ani de studiu. Marele pericol este legat de schimbarile care se vor face dupa ce erorile vor fi identificate. 4. Se pare ca romanii nu au nici un fel de interes pentru alegerile europarlamentare – deci procesul trebuie vazut invers – batalia se va da pentru Referendum iar alegerile vor fi auxiliare. 5. Nu mi-au placut niciodata victoriile bazate pe proceduri. Referendumul pentru demiterea presedintelui a aratat fara dubii ca populatia dorea un alt inceput – democratic asa ar fi fost, moral asa ar fi fost, procedural nu a fost asa! Acum smecheria cu nu mergeti sa votati inseamna ca in proiectia publica partidele care vor face acest indemn risca sa atinga scoruri cu o cifra sau chiar cu virgula ceea ce va reaseza intreg esichierul politic. Sa votam dara. Nu ma conving nici argumentele pro selectate, dar mai ales cele contra (recomandarile Comisiei de la Venetia – nu prea au rezonanta in realitatile romanesti iar cind interesul a cerut-o s-au mai suprapus astfel de participari la vot). Nu in ultimul rind, Romania a devenito tara extrem de deprimanta, in care toate dezbaterile sunt orietate catre distrugere si nimeni nu vine cuproiecte constructive, de imbunatatire a traiului comunitatii noastre nationale. Sa asist la luni de dezbateri negative, repetate chair si atunci cind nu este cazul – este un bir pe neuronii nostrii care se suprapune peste o risipa inutila de bani. 6. Trebuie sa recunosc si un alt argument foarte subiectiv.Mi-a displacut smecheria lui Basescu cu tragerea legii referendumului pina in ultima secunda pentru a nu permite organizarea unui referendum cu 30% in ziua alegerilor prezidentiale. USL ii raspunde smecheriei prezidentiale cu o provocare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*