PRO sau CONTRA votului electronic în România

PRO

Eugen Tomac

Deputatul Eugen Tomac susţine, printr-un proiect de lege aflat în dezbatere publică pe site-ul său, „instituţionalizarea exercitării dreptului de vot prin mijloace electronice, în scopul facilitării procedurii de vot”. În opinia sa, prin faptul că mulţi cetăţeni, mai ales din diasporă, nu au reuşit să îşi exercite dreptul constituţional de a vota „însuşi principiul constituţional al reprezentării este afectat, iar autorităţile publice constituite prin proceduri elective la nivel naţional sau local au o legitimitate scăzută.

Pentru a se evita astfel de situaţii şi ţinând seama de numărul din ce în ce mai mare al deţinătorilor de computere personale şi de extinderea reţelei de internet, prezenta propunere legislativă are ca obiect instituţionalizarea exercitării dreptului de vot prin mijloace electronice, în scopul facilitării procedurii de vot. Această modalitate de vot reprezintă o alternativă posibilă la votul exprimat în secţiile de votare. Destinatarii propunerii legislative sunt cetăţenii români, îndeosebi alegătorii tineri, indiferent unde aceştia îşi au domiciliul sau reşedinţa.”

Conform propunerii sale legislative „Autoritatea Electorală Permanentă, precum şi misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României au obligaţia de a întocmi şi păstra registre electorale în format electronic şi pe suport de hârtie.

Alegătorii care optează pentru exercitarea în mod electronic a dreptului de a vota se adresează Autorităţii Electorale Permanente pentru a fi înscrişi în registrul electronic. Exercitarea dreptului de vot electronic se face pe baza certificatului de alegător, al cărui model se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Autorităţii Electorale Permanente. Certificatul de alegător se eliberează de către Autoritatea Electorală Permanentă fiecărui cetăţean român înscris în registrul electronic al alegătorilor.”

Ca elemente de siguranţă, deputatul propune existenţa în paralel a unui registru electoral electronic şi pe hârtie, precum şi a unui certificat de alegător emis în baza acestui registru. La Articolul 9 al propunerii se menţionează că: „certificatul de alegător este un document prevăzut cu elemente de siguranţă, necesar pentru validarea votului electronic şi include datele de accesare a buletinului electronic de vot, de tip utilizator şi parolă formată din 6 cifre, care asigură unicitatea votului electronic”  dar şi faptul că votul se poate face şi în stil clasic, la urne: „În cazul în care un cetăţean român înscris în registrul electronic electoral se prezintă în ziua scrutinului la secţia de votare unde îşi are domiciliul sau din cadrul misiunii diplomatice sau a oficiului consular al României sau la alte secţii de votare din străinătate sau din ţară, în scopul exercitării dreptului de vot, acesta are obligaţia de a prezenta certificatul de alegător sigilat biroului electoral din secţia de votare pentru a dovedi că nu şi-a exercitat dreptul de vot electronic.”

Surse: Proiectul de lege privind votul electronic

Sursă foto: Jurnalspiritual.eu

CONTRA

George Cristian Marusteru

Specialistul IT nu susţine votul electronic şi consideră că:

„Din perspectivă tehnică trebuie înțeles că votul electronic reprezintă o provocare unică, necesitățile ei fiind profund diferite de toate sistemele securizate pe care le folosim în mod actual. Ca exemplu, spre deosebire de o tranzacție bancară, unde părțile implicate, client și bancă, ambele împart secretul comunicației, în contextul votului electronic părțile trebuie să poată să își valideze identitatea în mod reciproc (pentru a garanta că fiecare persoană nu votează decât o singură dată și că transmisia este către autoriatatea electorală reală), dar într-un mod în care [opțiunea] comunicată să nu poată fi asociată votantului pentru a garanta secretul votului. În momentul de față nu există nici un sistem în lume care să îndeplinească aceste cerințe într-un mod suficient de securizat.”

În opinia sa, cele mai mari obstacole în calea votului electronic ţin de siguranţă:

„În toate sistemele de vot electronic punctul cel mai evident vulnerabil este reprezentat de client-side sau în termeni non tehnici de aparatul votantului, a cărui securitate este în general trivial de compromis. Atacurile la acest nivel prin malware ar duce în mod probabil la mii și zeci de mii de voturi fraudate per actor implicat, dar ar putea scala pana chiar la sute de mii în cazul actorilor cu capacități sofisticate (NSA, FSB, etc.). Un astfel de atac ar fi greu de detectat invariabil de forma sistemului propus și aproape imposibil de contracarat.

Un alt punct cu risc mult mai ridicat este reprezentat de aparatele dezvoltatorilor în sine. La acest nivel dacă mașina pe care este compilat în mod final software-ul de vot este compromisă, atunci devine facilă compromiterea întregului proces de vot prin introducerea unui software de vot modificat/compromis. Acest atac însă este limitat actorilor cu capacități tehnice mai sofisticate. Nivelul de fraudă aici este absolut și prezintă riscul major de a nu fi detectat nici ulterior votului.

Realitatea este că atacarea sistemului de vot electronic ar reprezenta cea mai eficientă metoda din perspectiva cost/efect pentru orice actor interesat de influențarea realității într-un stat. Din acest motiv threat modelul în cazul unui sistem de vot electronic este reprezentat predominant de actori de nivel stat sau de atacuri state-sponsored din perspectivă externă și intern de insider threat/fifth column la nivelul propriilor servicii de informatie și altor persoane asociate procesului electoral. Pe langă aceștia rămân și actori secundari cu capacități mai reduse: grupuri de crackeri neafiliați, ramurile de cracking a unor organizații teroriste, etc.

În concluzie, implementarea unui astfel de sistem ar introduce probleme și riscuri noi: costuri ridicate, opacizarea procesului electoral pentru majoritatea votanților, posibile probleme de accesibilitate la sistem și verificabilitate a rezultatelor, în timp ce ar rezolva foarte puține sau nici una dintre problemele existente și ar crea riscuri existențiale, în cazul în care este compromis, pentru democrație și pentru procesul electoral. Din acest motiv trebuie respins în mod absolut.”

Sursă: Depoziţie oferită Academiei de Advocacy

Votați

Vezi Rezultate

Loading ... Loading ...

2 Responses to PRO sau CONTRA votului electronic în România

  1. Golombioschi Ilie says:

    Desteptul asta care e contra mai bine ar ar spune el cum e bine ca sa fie bine si nu ar veni cu basme jenante care sa tina Romania si lumea pe loc in secolul trecut.

  2. alex says:

    Sint contra votului electronic. nu vom accepta gogoseriile reptilienilor care sa cred stapanini pamantului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*