RAPORT SAR: CE AM ÎNVĂŢAT DIN PROASTA GESTIUNE ŞI PLANIFICARE A FONDURILOR EUROPENE

Raportul vorbeşte despre „ce am învățat din proasta gestiune și planificare a fondurilor europene” şi scoate în evidență faptul că în ciuda incompetenţei administrative previzibile care ar putea duce la ratarea unei absorbţii optimale, potenţialul fondurilor europene rămâne foarte mare şi România câştigă, nu pierde, din orice combinaţie.

În perioada 2007-2013, România a plătit către bugetul UE 9.2 mld. euro, dar a primit prin intermediul tuturor tipurilor de fonduri nerambursabile peste 21 mld. euro. O parte importantă din banii primiţi a fost dedicată însă subvenţiilor agricole pe hectar deţinut, program ce nu depinde de capacitatea beneficiarilor de a propune şi implementa un proiect sau de eficienţa structurilor birocratice româneşti, dar constituie o parte importantă a banilor care au intrat în economia românească.

Fondurile europene care ar fi putut fi folosite în mod real pentru a susţine dezvoltarea socio-economică pe termen scurt, mediu şi lung reprezintă sub 6 mld. euro pentru toată perioada 2007-2013, deci sub 1 mld. euro pe an până în 2012 şi 2013 când, însumat, s-a atras suma de 4 mld. euro. Suma rambursată trebuie comparată cu totalul sumei alocate României prin intermediul tuturor fondurilor nerambursabile, adică 34.8 mld. euro.

Pentru redresarea situaţiei în perioadele 2014-2015 și 2014-2020, se propun următoarele:
• Continuarea şi finalizarea implementării proiectelor;
• Utilizarea mai eficientă a Programului Operațional Asistență Tehnică (POAT);
• Un Acord de Parteneriat coerent și incluziv;
• Planificarea și monitorizare strategică a cheltuielilor prin Planurile de Dezvoltare Regională 2014-2020;
• Atenţie sporită acordată mutării propunerilor de priorităţi de finanţare de la un obiectiv tematic european la altul.

Citiţi raportul “Ce am învățat din proasta gestiune și planificare a fondurilor europene

Vedeţi prezentarea video: partea 1 şi partea 2.

Acest raport este o secţiune a Raportului anual de analiză şi prognoză – România 2014.
Citiţi raportul integral aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*