Raportul Marty, speculaţii şi prejudecăţi, de Alina Mungiu-Pippidi

Articol apărut în reţeaua APEL la 11 iunie

Apariţia raportului despre închisorile CIA în Europa al unui membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, avocatul elveţian Dick Marty (care nu trebuie confundat cu Parlamentul European, pentru care se ţin alegeri speciale), nu mi se pare un eveniment de mare importanţă. Raportul, pe care am pierdut ceva vreme să îl citesc integral în versiunea engleză, este de la un capăt la altul o însăilare de speculaţii, de surse anonime şi de relatări la mâna a doua sau a treia.
Din păcate, se va vorbi despre el, pentru că, aşa diletant cum este, oferă o mană cerească jurnaliştilor de stânga antiamericani, care nu au găsit nici un fel de surse ca să scrie direct despre operaţiile CIA din Europa: autoritatea unui parlamentar elveţian. Nu mai e nevoie de dovezi, nu mai e nevoie de trei surse, nu mai e nevoie de nimic din ABC-ul jurnalismului de calitate. E suficient să atribui domnului Marty tot ce doreşti ca să afirmi că SUA şi aliaţii lor sunt adevărata problemă a păcii pe planetă. Nici un om serios, că e jurist sau ziarist, nu va da doi bani pe el, pentru că nu merită.
Raportul aduce acuzaţii serioase României, despre care spune nu doar că a oferit fără discernământ condiţii pentru CIA să aducă la noi prizonieri din Afganistan şi Irak, în general mai de mâna a doua, pentru a fi investigaţi prin „tehnici avansate“, pe care dl. Marty le asociază, după părerea mea eronat, cu tortura, dar a şi ascuns acest lucru. Lăsaţi-mă să spun întâi de ce raportul nu merită luat în considerare şi apoi cum ar trebui să reacţionăm public la nivel de ţară. Pentru că unele reacţii pripite sau stângace pot uneori compromite situaţii care iniţial nu prezentau mari probleme.
Să spunem din start că omul e în dreptul lui. Tot aşa cum americanii au construit acest sistem extrateritorial ca să scape de unele restricţii juridice şi să obţină informaţii mai repede decât printr-o investigaţie judiciară obişnuită (fapt esenţial când vrei să prevezi fapte de terorism), la fel dl. Marty consideră că poziţia lui îi dă dreptul să se suprapună instanţelor naţionale împuternicite să judece plângerile deţinuţilor supuşi acestor tratamente. Dar, spre deosebire de aceste instanţe, dl. Marty procedează constant ca un amator. Nu citează decât surse anonime, şi acelea puţine. Nu reuşeşte să construiască nici un caz original, cele de tortură raportate nu privesc contenciosul european al închisorilor zburătoare (americanii predau, de exemplu, pe un cetăţean sirian suspect Siriei, care se poartă cu el cum se poartă investigatorii în Siria; ce treabă are România sau Europa sau Consiliul Europei cu asta – nici Siria, nici SUA nu sunt membri); singurele cazuri presupuse de abuz sunt deja reclamate la diverse instanţe, deci îşi urmează cursul firesc, orice situaţii sau documente secretizate i se par probe esenţiale care îi sunt ascunse, şi nu încercări fireşti de a proteja lupta antiteroristă etc. Raportul e tendenţios la culme când citează proamericanismul din România şi Polonia ca dovadă că noi suntem complicii americanilor la torturat suspecţi. România a luat-o chiar înaintea NATO în a anunţa că sprijină SUA după 11 septembrie, spune el, indignat. Da, şi? Are aerul, după dl. Marty, că atitudinea corectă era ca românii să privească acest conflict în mod imparţial şi să nu se repeadă în ajutorul cuiva, ca nu cumva, Doamne fereşte, să dezechilibreze balanţa conflictului. Cam ca în Star Trek legea unu, dacă v-aţi uitat vreodată. Nu ai dreptul să te amesteci în viaţa culturilor extraterestre, indiferent ce se petrece acolo sub ochii tăi.
Eu nu cred însă că operăm cu culturi extraterestre aici şi că ne e permis acest gen de relativism moral în care lumea a treia are dreptul să pună bombe pentru că în capul unora există o legătură clară între starea lor de subdezvoltare şi imperialismul american (ştim a cui propagandă a plantat asta acolo). Cred că politica CIA nu e nejustificată în sine şi că atunci când vrei să previi un atentat poţi recurge la proceduri precum cele de a interoga suspecţi în alte ţări. Dacă s-ar fi putut evita orice act terorist din secolul XX pe această cale, de la incendierea Reichstagului la 11 septembrie, ar fi meritat de o mie de ori. Am îndoieli că CIA torturează prizonierii şi am să am până când dl. Marty sau altcineva produce vreo dovadă. Cred că a califica drept tortură orice interogatoriu mai lung, care include şi intimidări psihologice, cum face adesea poliţia civilă în cazuri de răpire, de exemplu, este de-a dreptul o batjocură faţă de miile de oameni supuşi torturii adevărate astăzi în multe ţări din lume de care Consiliul Europei nu se ocupă. Iar pretenţia ca România, o ţară la toate capitolele inferioară încă, la capitolul democraţie şi drepturile omului să fi făcut un asemenea contract cu americanii încât să nu-i lăsăm singuri nici la toaletă de teamă că vor tortura pe careva e pur şi simplu ridicolă.
Daţi-mi voie să citez un singur exemplu de perlă din raport. Dl. Marty ne informeaz că un prizonier reţinut pentru câteva zile într-o ţară din Balcani nu avea în celulă decât gamela şi oala de urinat (adică nu avea televizor etc.). Din cauza englezei mizerabile a raportului (de necrezut!), în loc de „avea“ este folosit cuvântul „era“, creându-se ambiguitatea că poate cineva urina pe el, nu el urina în ceva. Cine ştie practicile de la închisoarea din Piteşti din timpul comunismului sau din China nu are de ce să fie surprins (deşi dl. Marty ar fi), numai că totul e o greşeală. A avea doar o oală de noapte şi o gamelă este considerată „tortură„. Nici nu îi duce capul pe asemenea investigatori ce e, de fapt, tortura şi care e viaţa normală a altor deţinuţi din închisorile acestor ţări sărace. Poate ar trebui doar pentru suspecţii de terorism să le facem nişte mici Elveţii în celule?
Într-o încercare finală de a mai echilibra raportul, dl. Marty şi echipa sa adaugă câteva rânduri extrem de superficiale despre Cecenia, teritoriu care face parte din Rusia, care e în Consiliul Europei, deci unde ar avea autoritate, nu ca în Siria. Aceste rânduri sunt de-a dreptul penibile când te gândeşti că oameni ca Anna Politkovskaya au murit ca să ne spună adevărul despre Cecenia. Prin contrast, însăilările despre închisorile CIA din Europa nu aduc nici o minimă ameninţare la adresa celor care speculează despre ele. Şi de asta raportul de forţe în conţinutul documentului este CIA 95%, restul -5 sau sub. Concluzia: principala sursă a încălcării drepturilor omului în Europa e SUA, cu ai săi aliaţi central-europeni, şi nu Rusia sau diferite state islamice care subvenţionează terorişti.
Să fiu în locul României şi oficialilor ei, nu m-aş revolta însă şi nu aş declanşa nici un fel de investigaţii din cauza unui raport de doi bani. Noi nu am făcut nimic, decât ce ne cerea statutul nostru de aliaţi NATO. Nu numai că nu am încălcat nici o regulă internaţională, dar nu avem nici un motiv să bănuim tortura pe teritoriul nostru. Marty nu aduce nici unul. Asta trebuie să spunem şi să ne exprimăm regretul că pot să apară documente oficiale care trag concluzii atât de dramatice din nimic, ceea ce ne duce la ideea că autorii lor selectează evidenţa doar ca să se potrivească ideilor lor preconcepute. Sunt, pe de altă parte, convinsă că ai noştri, de la dl. Talpeş la dl. Medar, plus domnii preşedinţi Băsescu şi Iliescu nu aveau cum să facă asupra domnului Marty impresia unui grup de oameni dedicaţi drepturilor omului şi asta a contribuit la antipatia lui. Pe viitor nu îl mai primiţi la nivel aşa înalt, mai ales dacă nivelul cel mai înalt tot aşa o să arate, faceţi mai bine ca în Germania, unde nimeni important nu s-a uitat la el.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*