Raportul SAR asupra consolidării democrației în România a fost publicat în cadrul raportului Nations in Transit 2013 al Freedom House

Nations in Transit 2013 este un studiu comparativ elaborat de Freedom House, studiu care analizează evoluția  proceselor democratice în 29 de țări din Europa Centrală și în Eurasia. Ediția curentă cuprinde evenimentele din perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2012 și evaluează progresul către consolidarea democrației în această perioadă. Evoluția democratică a României este evaluată conform următorilor indicatori: procesul electoral, societatea civilă, independența mass-media, guvernarea democratică la nivel național, guvernarea democratică la nivel local, cadrul legislativ și  independența justiției precum și nivelul corupției.

În ultimul deceniu România a avut parte de mai multe guverne instabile. Măsurile de austeritate impuse în 2010 din cauza recesiunii, inclusiv creșterea impozitului pe vânzări și reducerea salariilor din sectorul public cu 25 la sută, au condus la nemulțumirea cetățenilor față de guvernul condus de premierul Emil Boc și susținut puternic de președintele Traian Băsescu, ambii din partea Partidulul Democrat Liberal (PDL). Această frustrare a ajuns la apogeu în ianuarie 2012, când mii de protestatari au ieșit pe străzile Bucureștiului, cerând demisia celor doi lideri politici. Premierul Boc a demisionat în februarie, dar guvernul condus de succesorul său, Mihai Răzvan Ungureanu, a fost demis în urma moțiunii ce cenzură din aprilie. Băsescu l-a numit apoi pe Victor Ponta prim-ministru, iar Parlamentul  a aprobat  în luna mai guvernul susținut de alianța formată din Partidul Social Democrat (PSD), Partidul Național Liberal (PNL) și Partidul Conservator (PC).

La sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie, noul guvern a luat o serie de măsuri controversate cu scopul de a-și consolida controlul asupra instituțiilor statului. Acesta a înlocuit Avocatul Poporului, singurul oficial care are dreptul de a cere Curții Constituționale să se pronunțe asupra constituționalității ordonanțelor de urgență, a emis o ordonanță de urgență pentru a limita prerogativele Curții Constituționale, a înlocuit liderii celor două Camere ale Parlamentului, și a adoptat o moțiune de suspendare a președintelui Băsescu, care în cele din urmă a condus la un referendum pentru demiterea lui. În referendumul din 29 iulie, o majoritate covârșitoare a votat în favoarea demiterii lui Băsescu, dar rezultatele au fost invalidate din cauza absenteismului ridicat în rândul alegătorilor. Acest referendum a fost la rândul său contestat politic. Alegerile parlamentare din luna decembrie au adus o victorie decisivă pentru alianța condusă de Ponta. În consecință, președintele Băsescu l-a confirmat pe Ponta pentru un nou mandat de prim-ministru, în ciuda relațiilor extrem de proaste dintre cei doi.

Această presiune enormă asupra statului de drept și asupra democrației din România, în 2012, a reamintit observatorilor externi că aderarea țării noastre la Uniunea Europeană (UE) în 2007 a fost în mare parte o decizie politică, posibil prematură, din partea Bruxelles-ului. România a cunoscut o tranziție foarte dificilă după regimul lui Nicolae Ceaușescu, tranziție care a durat de 22 de ani. România  a trecut  cu adevărat la reforme democratice de abia după 1996, fiind  ultima țară din estul Europei Centrale unde  foștii comuniști  au pierdut puterea, și singura care a avut parte de mișcări de stradă violente  până în 1999. După aderarea la UE, România a stagnat în ceea ce privește reformele economice si ale politicilor publice, paralizată de conflicte politice interne și de corupția generalizată, care este înrădăcinată încă din timpul regimului comunist.

Raportul poate fi descărcat aici.

One Response to Raportul SAR asupra consolidării democrației în România a fost publicat în cadrul raportului Nations in Transit 2013 al Freedom House

  1. Pingback: RAPORTUL SAR ASUPRA CONSOLIDĂRII DEMOCRAȚIEI ÎN ROMÂNIA A FOST PUBLICAT ÎN CADRUL RAPORTULUI NATIONS IN TRANSIT 2013 AL FREEDOM HOUSE | Radio GRADO

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*