15.02.2007: România Europeană. Tendinţe în 2007

Conferinţa Anuală de Prognoză a SAR

Societatea Academică din România a lansat joi, 15 februarie, la hotelul Howard Johnson din Bucureşti, raportul său anual de analiză şi prognoză, în prezenţa preşedintelui Traian Băsescu, a mai multor miniştri, oameni politici, experţi, oameni de afaceri, reprezentanţi ai corpului diplomatic.

Prognoza economică SAR pentru 2007 este în linii mari pozitivă. Experţii SAR estimează o creştere de 6,3%, o rată a inflaţiei de 5,2%, o rată de schimb RON/EURO de 3,36 şi un deficit bugetar de 2,9%.

Raportul de analiză şi prognoză SAR ridică însă şi destule semne de întrebare. Alina Mungiu-Pippidi, preşedinte SAR avertizează: „Aderarea României la Uniunea Europeană este o mare realizare, dar ziua de după ne arată superficialitatea ei: numai după ce am intrat ne dăm seama cât de mult mai e de făcut pentru a ajunge la o calitate a vieţii asemănătoare cu cea a vechii Europe”.

România se dezvoltă, dar această dezvoltare este extrem de inegală. Unele regiuni din România, mai ales în Vest şi în jurul câtorva oraşe mari, se dezvoltă puternic, în timp ce zone întregi, în special în rural, avansează mai încet, astfel încât disparităţile se măresc. Sorin Ioniţă atrage atenţia că „sunt părţi din ţară în care şomajul este sub rata naturală, iar salariile s-au dublat anual, în timp ce în judeţe ca Giurgiu şi Teleorman aproape 60% din populaţie lucrează în agricultură, mare parte în gospodării autarhice de autoconsum”. Cum pot fi extinse insulele de dezvoltare la nivel naţional? Care va fi prioritatea nr.1 în utilizarea fondurilor UE: încurajarea dezvoltării acolo unde se produce, sau distribuţia echitabilă în teritoriu?

Nu numai distribuţia regională a dezvoltării preocupă experţilor SAR, ci şi sustenabilitatea ei. România este o economie bazată pe factorii de producţie în mare măsură, abia acum intrând în stadiul dezvoltării care se sprijină pe eficienţă. Prin comerţ cu amănuntul şi industrie uşoară pe bază de lohn România nu se va apropia de performanţele economice ale Uniunii Europene şi nu va realiza convergenţa nivelurilor de trai pe care o dorim. Dar educaţia şi cercetarea din România nu îşi aduc în acest moment o contribuţie suficientă la crearea unei economii performante, bazate pe cunoaştere. Lupta pentru competitivitate economică trebuie să înceapă prin a face competitive aceste sectoare.

Prezent la debutul conferinţei SAR, preşedintele Traian Băsescu şi-a arătat şi el preocuparea faţă de riscul ca fondurile europene să nu fie distribuite echitabil. Economia de privilegiu este incompatibilă cu statutul nostru de stat membru în UE şi cu interesele generale ale poporului român, a arătat preşedintele. Nu trebuie ca aderarea să devină, aşa cum a fost o bună parte din tranziţie, un proces din care să profite doar „băieţii deştepţi” şi nu ţara în ansamblul său.

 

Pentru detalii şi rapoarte integrale vizitaţi www.sar.org.ro sau scrieţi la office@sar.org.ro.


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*