Societatea Academică din România se alătură Coaliției pentru Drepturile Migranților și Refugiaților

Societatea Academică din România (SAR) s-a alăturat Coaliției pentru Drepturile Migranților și Refugiaților (CDMiR) la începutul lunii decembrie 2017.

Ceea ce ne recomandă pentru această participare este atât activitatea generală desfăşurată de către SAR în domeniul bunei guvernări, cât şi, în mod specific, experienţa acumulată prin participarea în cadrul Coaliției RESPECT și Coaliția Antidiscriminare, prin derularea activităţilor în cadrul proiectelor “Discriminarea Imigranților în Domeniul Drepturilor Civile”, „Fără discriminare rasială în campania electorală!”, „ACCEPT PLURALISM”, „START pentru integrarea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii”, „Mobilizarea universităților pentru combaterea discriminării” şi prin inițiativele Alianţei pentru o Românie Curată.

Redăm manifestul Coaliției și lista organizațiilor membre:

„În România trăiesc, în prezent, aproximativ 100.000 de străini, dintre care în jur de 60.000 provin din afara Uniunii Europene. Printre ei se numără refugiați și migranți economici, studenți și membri de familie. Numărul este atât de mic (sub 0,3% din populație) încât oferirea de servicii publice către aceste categorii nu ridică probleme legate de resurse. Dar accesul acestor persoane la servicii și bunuri este îngreunat de lipsa de informație, proceduri și legislație necorelate realităților din teren. Toți ne dorim ca acești oameni să fie tratați cu demnitate și să devină cât mai repede productivi, cu alte cuvinte integrați. Numai că acest lucru nu se poate întâmpla decât dacă le oferim un acces neîngrădit la serviciile și instituțiile publice și dacă îi tratăm cu mai puțină suspiciune și mai multă încredere.

Directivele europene în materie stabilesc standarde minime pentru anumite proceduri, dar condițiile de acces la bunurile și serviciile publice rămân decizia statelor membre. Deși legislația națională în domeniul azilului și migrației a fost în mare parte aliniată directivelor europene, considerăm că sunt încă numeroase aspecte de îmbunătățit atât din punctul de vedere al redactării, cât și al aplicării ei. Scopul este de a încuraja străinii cu ședere pe termen lung în România să participe la viața economică și socială, să aibă acces la educație și să cunoască valorile și cultura noastră.

Deși în anul 2015, mai puțin în 2016, migrația a fost prezentă în discursul politic, observăm că subiectul a ieșit din atenția publică odată cu alegerile parlamentare și numirea noului guvern. Mai mult, inițiative mai vechi, cum a fost Coaliția pentru integrarea refugiaților, convocată în 2015 de Ministerul Muncii, Familiei, Solidarității Sociale și Persoanelor Vârstnice, au fost date uitării, deși nevoia nu a dispărut, iar România a primit între timp aproximativ 550 de refugiați din cota asumată.
În continuare, refugiații și migranții se confruntă cu dificultăți de ordin legal și structural, dar și cu o opinie publică insuficient informată și uneori ostilă.

În aceste condiții, organizațiile membre ale Coaliției își propun:
1. Îmbunătățirea imaginii migranților și refugiaților în spațiul public printr-o strategie unitară de comunicare;
2. Corectarea unor prevederi contradictorii/nefundamentate pe principii de drept/justiție socială din legislația în vigoare;
3. Îmbunătățirea unor practici/prevederi legislative cu impact asupra drepturilor fundamentale ale refugiaților și migranților”

Coaliția este formată din organizațiile fondatoare și toate celelalte organizații care aderă la acest manifest și își desfășoară activitatea în domeniul migrației și drepturilor omului:
Centrul de Documentare și Cercetare în Domeniul Integrării Imigranților (CDCDI) din cadrul Asociației Române pentru Promovarea Sănătății,
Asociația Conect,
Fundația ICAR,
Centrul pentru Inovare Publică, ARCA – Forumul Român pentru Refugiați și Migrați,
Consiliul Național Român pentru Refugiați,
Academia de Advocacy din Timișoara,
Centrul de Cercetare și Comunicare Interculturală Iași (CCCI),
Asociația Română pentru Promovarea Calității și Practicilor de Succes (ARPCPS),
Asociația Filantropia Oradea,
Asociaţia Solidaritatea Umană Nova Pitești,
AIDRom,
Eurolife

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*