Societatea civilă cere transparenţă şi criterii de profesionalism la numirea judecătorilor Curţii Constituţionale

SAR

În aproximativ o lună – pe 7 iunie – expiră mandatul a trei dintre cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale, deci se pune în această perioadă problema înlocuirii lor. Societatea civilă consideră că este urgentă o dezbatere pentru a vedea cum se pot opera mai transparent aceste numiri şi pentru a garanta o calitate profesională crescută a membrilor Curţii, cu respectarea legilor în vigoare.

Evoluţiile din ultima vreme au demonstrat rolul tot mai important pe care îl joacă Curtea Constituţională în viaţa publică a societăţii româneşti. Din păcate, profilul şi vizibilitatea crescută ale instituţiei ca atare nu se regăsesc pe de-a-ntregul în modul de selecţie al membrilor Curţii, care sunt puţin cunoscuţi chiar de observatorii informaţi, deşi influenţa opiniilor lor asupra sistemului de legi şi instituţii din România este majoră.

În democraţiile avansate, cariera şi opiniile profesionale ale persoanelor care ajung într-un for suprem sunt ştiute şi discutate de public, înainte ca ele să primească importanta investiţie de încredere din partea societăţii. Societatea civilă solicită ca, fără să fie nevoie de o schimbare de lege sau proceduri oficiale, decidenţii politici să convină, înainte de orice nouă numire, asupra a trei punctele importante:

1. Introducerea de criterii obiective de profesionalism pe care toţi cei propuşi ar trebui să le îndeplinească, fie că au activat până acum ca judecători, fie că nu.

2. Întocmirea unei biografii profesionale care să demonstreze o preocupare reală a candidatului pentru reflecţia asupra aşezării juridice, politice şi instituţionale a statului, cu suficient timp înaintea numirii, astfel încât opinia publică să o poată comenta şi să poată identifica opiniile candidatului pe principalele subiecte de dezbatere publică actuală.

3. O procedură transparentă de selecţie a candidaţilor care să includă şi dezbateri cu societatea civilă. Ca atare, legat de ultimul punct, şi având în vedere timpul foarte scurt rămas la dispoziţie, organizaţiile semnatare vă solicită:

• Să faceţi demersurile necesare pentru ca până cel mai târziu în data de 25 mai partidul / instituţia dumneavoastră să facă public numele persoanei susţinute pentru funcţia de judecător la Curtea Constituţională.

• Să fiţi de acord ca audierile din comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să fie publice, iar în cadrul acestora să existe un interval de timp în care membrii societăţii civile, după o procedură agreată în prealabil cu dumneavoastră, să adreseze întrebări candidaţilor. În cazul candidatului propus de Preşedinţia României, o asemenea discuţie cu candidatul va fi organizată separat.

Această scrisoare deschisă a fost trimisă către:

• Dl. Traian Băsescu, Preşedintele României

• Dl. Emil Boc, Prim Ministru, preşedintele PDL

• Dl. Victor Ponta, deputat, preşedinte PSD

• Dl. Crin Antonescu, Senator, preşedinte PNL

• Dl. Marko Bela, Senator, preşedinte UDMR

• Dl. Cristian Diaconescu, preşedinte de onoare UNPR

• Dl. Toni Greblă, senator, preşedintele Comisiei Juridice a Senatului

• Dl. Daniel Buda, deputat, preşedintele Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor

Demersul a fost iniţiat de următoarele organizaţii şi rămâne deschis tuturor celor care doresc numiri transparente şi de calitate la Curtea Constituţională:

• Societatea Academică din România (SAR)

• Grupul pentru Dialog Social (GDS)

• Freedom House (FH) • Institutul pentru Politici Publice (IPP)

• Asociaţia Societatea pentru Justiţie (SoJust)

• Alianţa Civică (AC)

• Academia de Advocacy

• Societatea Timişoara

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*