13.10.2008: Societatea civilă propune partidelor un pact cu statul de drept

Raportul Comisiei Europene din 23 iulie 2008 critică lipsa de voinţă politică în domeniul anticorupţiei la nivelul Parlamentului din România, manifestată prin refuzul Parlamentului de a permite investigaţiile în cazurile cu foşti miniştri, şi încercările Parlamentului de a adopta modificări ale codului de procedură penală care ar împiedica orice investigaţii penale semnificative. De asemenea, este criticată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru decizii inconsecvente şi refuzul de a judeca cazurile de corupţie politică, iar unele instanţe de judecată sunt criticate pentru lipsa unor pedepse descurajante în cazurile de corupţie unde există condamnări. Raportul recomandă expres sprijin pentru Direcţia Naţională Anticorupţie, singurul organism anticorupţie care dă dovadă de eficienţă, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Agenţia Naţională de Integritate, care, după operaţionalizare, trebuie susţinută logistic şi protejată de interferenţe politice. Pe acest temei, societatea civilă cere partidelor politice din România să se angajeze în vederea viitoarelor alegeri la semnarea unui Pact pentru statul de drept. Indiferent de ideologia partidelor, statul de drept este fundamentul natural al ordinii politice europene, iar un partid care, făţiş sau ascuns, are ca program subminarea statului de drept este un partid nedemocratic. Societatea civilă asociată în mai multe alianţe anticorupţie, constituite din ONG-uri, asociaţii profesionale şi sindicale, consideră de datoria sa să lupte contra forţelor politice care au un asemenea program nedemocratic, pentru a aduce la cunoştinţa votanţilor care este programul real al clasei politice din România, dincolo de promisiunile electorale.

Astazi, 13 octombrie 2008, a fost depus la fiecare grup parlamentar “Pactul pentru statul de drept”. Responsabilitatea semnarii lui revine acum direct parlamentarilor, pactul fiind individualizat. Întregul document poate fi găsit în ataşamentul PDF.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*