Solomon Marcus: Educatia, un bolnav cu diagnostic controversat

Diagnosticul este atat de controversat, incat variaza de la o simpla gripa pana la cancer. Argumentez pentru a doua varianta. De fapt, organismul educatiei este macinat de multiple boli. Obiectul insusi al educatiei se afla intr-o grava confuzie, motiv pentru care unele investitii in acest domeniu raman fara efect. Spre clarificari in aceasta directie sunt orientate randurile care urmeaza.

Un labirint fara intrari si iesiri clare

Intr-un labirint obisnuit, intrarea este cunoscuta, dar te pierzi cautand drumul spe tinta. In labirintul educatiei, intrarea este la fel de misterioasa ca si iesirea. Nu este de loc clar cu ce trebuie inceput, lucruri diferite trebuie facute concomitent, nu succesiv. Logica labirintului nu este aceea a intrarilor si iesirilor care, comparate, explica ce s-a castigat; nu conduce la structura arborescenta, a stafetei, valabila in matematica, unde, ocupandu-te de o problema, incepi prin a te interesa ce alti cercetatori s-au ocupat de ea si ce rezultate au obtinut ei, pentru ca tu, preluand de la ei aceasta stafeta, s-o predai ma departe, sporita cu ceea ce tu ai adaugat. Intr-un labirint, te poti trezi oricand ca ai revenit pe unde ai mai trecut. In matematica (dar si in alte stiinte, ca informatica, fizica, chimia etc) avem o reprezentare a cunoasterii in care se poate intelege in ce fel situatia la un anumit moment a decurs din cea anterioara; totul poate fi urmarit pe Science Citation Index. In educatie, aceasta structura arborescenta este slaba, coplesita de miscari in cerc, stagnari, tautologii. Doar unele clarificari din domeniul biologiei, cum a fost in urma cu aproape o suta de ani descoperirea diferentierii functionale a celor doua emisfere cerebrale, mai hranesc sentimentul unui progres in intelegerea proceselor de invatare; poate ca putem adauga si unele rezultate ale scolii lui Piaget in domeniul psihologiei copilului. Dar cele mai multe rezultate au numai statut de ipoteze mai mult sau mai putin plauzibile, in functie de experimentele efectuate. La fel se intampla cu mai toate experimentele din domeniul psihologiei cognitive, incepand cu cele din scoala lui Noam Chomsky, privind interactia innascut-dobandit pana la cele din domeniul Inteligentei Artificiale.

Comunicare slaba intre diferite niveluri de abstractie si generalitate

Un alt neajuns al cercetarii in domeniul educatiei este incapacitatea nivelurilor superioare, de speculatii teoretico-metodologice, de a-si exercita impactul asupra nivelurilor inferioare, de practica educationala. Discrepanta dintre rafinamentul celor dintai si stagnarea celor din urma este tot mai mare. Lipsesc verigile intermediare. Scenariul dominant imperativ al interactiei catedra(profesor)-banci(elevi), persistenta unor programe si manuale prafuite sfideaza puzderia de conferinte, mese rotunde si sesiuni de comunicari la care se aduna « experti in educatie », expresie cu o involuntara incarcatura ironica tot mai vizibila.  Sunt vreo 60 de ani de cand particip la astfel de manifestari, ma amuza sa intalnesc la ele oameni tineri, care pot acorda credit unor sloganuri privind interdisciplinaritatea, educatia computationala, legarea de practica si invatarea pe tot parcursul vietii ; dar, de fapt, aceste sloganuri au trecut de la o generatie la alta, de la un regim politic la altul, ramanand in mare masura fara acoperire, daca nu chiar demagogice.

Cum sa iesim din acest blocaj?

Dupa exemplul medicinii, care nu intarzie asupra teoretizarii starii de sanatate, ci se ocupa cu identificarea si tratamentul diferitelor boli, deci a diferitelor abateri de la starea de sanatate; dupa exemplul stiintelor juridice, care isi focalizeaza atentia nu atat pe speculatii privind ideea generala de dreptate, de justitie, cat asupra diferitelor tipuri de infractiuni, sa incercam sa identificam diferite situatii asupra carora vom cadea usor de acord ca ele sunt fenomene negative, patologii care trebuie inlaturate. Sa incercam sa le diagnosticam, sa le ierarhizam dupa gravitatea lor si sa gasim terapia corespunzatoare. Cu aceste metafore medicale, sa pornim la drum. Vom fi obligati astfel sa parasim terenul speculatiilor greu controlabile si sa ne ocupam de probleme punctuale.

Rani deschise ale educatiei

Iata cateva (categorii de) astfel de rani: a) ignorarea nevoilor si drepturilor fundamentale ale copilului si adolescentului; b) ignorarea imperativelor societatii globalizate actuale; c) absenta educarii unei frecventari adecvate a televiziunii si internetului, care, din acest motiv, raman in mare masura antieducationale; d) persistenta unei mentalitati inapoiate la multi parinti, educatori si factori de decizie, in ceea ce priveste obiectul educatiei; e) incapacitatea educarii unui comportament bazat pe valori umane; f) incapacitatea depasirii reprezentarilor fragmentare, impuse de organizarea pe discipline care nu prea comunica intre ele; g) persistenta unor programe de invatamant peste care s-a asezat de mult rugina si care rateaza cele mai spectaculoase evenimente ale istoriei stiintei din ultimii 150 de ani; h) manuale in mare parte plictisitoare, neatractive, uneori neinteligibile ; i) val puternic, un adevarat tsunami antieducational pe care strada, mass media, viata publica  il produc si care saboteaza in mare masura actiunea scolii; j) numar crescand de familii incapabile sa ilustreze, sa confirme intelepciunea celor « sapte ani de-acasa ».  Aceste aspecte patologice ale educatiei sunt strans legate intre ele, teritoriul fiecaruia se intersecteaza cu teritoriile celorlalte.

Nevoile si drepturile fundamentale ale copilului si adolescentului

Exceptand nevoile de adapost, imbracaminte si hrana, copilul si adolescentul nu-si constientizeaza nevoile, nu le pot exprima si nu pot revendica satisfacerea lor. Ca si in cazul animalelor, adultii trebuie sa preia aceasta responsabilitate. Numai ca acest lucru nu prea se intampla. De exemplu, o urmarire atenta a comportamentului unui copil, de la cea mai frageda varsta, ne dezvaluie nevoia sa de a intelege ce se intampla in jurul sau si cu sine. Toate simturile sale sunt in alerta, curiozitatea sa nu are margini, el se afla intr-o continua dinamica, in care jocul este expresia nevoii sale de libertate, de observare si experiment. Intrebarea « de ce? » il obsedeaza, dar pe multi parinti si educatori ii enerveaza. Incercari, greseli si esecuri fac parte din ceea ce este pentru el aventura cunoasterii, dar dreptul de a gresi si de a esua chiar in mod repetat este o componenta obligatorie a activitatii sale de explorare a mediului ambiant, este pretul inevitabil pe care trebuie sa-l plateasca pentru a dobandi capacitatea de a gandi cu capul sau si de a nu se pierde atunci cand se afla in situatii inedite. Daca am tine seama de acest fapt, n-am mai diaboliza greseala si esecul, acordandu-le un statut general de infractiune, am sti sa distingem intre greselile negative si cele provenite din actiunea de cautare, din asumarea unui risc.

Nevoia unui echilibru intre efort si recompensa

Nu este vorba de o recompensa materiala, ci de una psihologica. Ii cer copilului sa faca un efort de atentie, dar atentie la ce ? El are dreptul sa pretinda ca ceea ce i se cere sa fie nu doar pe intelesul sau, dar si in intampinarea interesului sau, a curiozitatii sale. Acest interes se formeaza prin antrenament adecvat. De exemplu, ii dau posibilitatea sa asculte diferite compozitii muzicale, ii explic contextul lor cultural si istoric, in asa fel incat, la un anumit moment, el simte nevoia sa se intoarca la unele dintre ele ; i-am creat astfel nevoia de muzica, urmata firesc de foamea de muzica.  La fel cu literatura, cu matematica si cu biologia. Dar, in realitatea de azi a scolii livrarea de cunostinte prin manual sau de la catedra rareori vine pe fondul foamei de ele. Transmitem cunostinte pentru care nu este clar la ce intrebari se constituie ele ca raspunsuri. Efortul repetat de a retine si reproduce enunturi de acest fel, deci fara recompensa intelectuala si sufleteasca a intelegerii semnificatiilor lor, a intrebarilor de la care ele provin, efort indeplinit doar ca urmare a unei datorii impuse de familie si de scoala, conduce la o trauma, de la care nu-i decat un pas pana la disconfort si stres. Acest tip de invatare ramane fara efect pe termen lung, nu se converteste in mod de gandire si comportament. Priviti chestiunile propuse la examenul de admitere in liceu sau la bacalaureat, se discuta gradul lor de dificultate, dar se omite intrebarea esentiala: care este gradul lor de relevanta pentru capacitatea candidatului de a gandi cu capul sau, de a se orienta nu doar in situatii standard, ci si in situatii inedite ? Care este semnificatia lor culturala ? Raspunsul este descurajator. Procedee, formule, algoritmi, date calendaristice, nume de persoane, de obiecte sau de locuri, tot felul de sabloane sunt elementele a caror insusire decide satisfacerea unor baremuri alcatuite nu in functie de gradul lor de relevanta, ci ca urmare a caracterului lor « obiectiv », mecanic, de aplicabilitate rapida si fara ezitari.

Obiectul educatiei

Acest obiect este frecvent formulat in termeni de dezvoltare a unor abilitati cognitive. Accentul pe cunoastere vine din sloganul Societatea cunoasterii, care a aparut in continuarea sloganului anterior Societatea informationala, a carei emergenta s-a produs atunci cand paradigma informationala, comunicationala si computationala a devenit protagonistul scenei sociale. Se intelege astfel ca societatea cere oameni din ce in ce mai educati, tot mai multe profesii cer calificari mai inalte decat in urma cu 70 de ani. Se subintelege ca sporul de cunoastere este insotit de un spor corespunzator de intelegere a lor. Numai ca, in procesul de invatare, mai cu seama la copii si adolescenti, se intampla frecvent ca anumite cunostinte sa fie retinute si restituite corect la cererea examinatorului, fara totusi a fi intelese. In aceste conditii, putem spune ca ele au fost invatate? Conform baremurilor, da. Dar de fapt… Iata cum devine neclar ce sunt abilitatile cognitive, ccum pot ele sa insele. Cu o asemenea invatare, este greu de presupus ca te poti descurca in situati neprevazute, in care schimbarea contextului nu mai permite aplicarea mecanica a unui procedeu, sau recunoasterea unei notiuni sau folosirea unui rezultat. Adevarata invatare consta in formarea unor capacitati de observare si experiment, de sensibilitate si de intuitie, de gandire, cunoastere, intelegere si comportament atat in situatii standard cat si in situatii inedite. Suntem departe de o invatare de acest fel.

Ignorarea imperativelor societatii globalizate actuale

 Nu se acorda atentie educarii diferitelor tipuri de identitate pe care lumea de azi le induce si care trebuie educate de la cea mai frageda varsta. Sa invete copilul ca diferenta de varsta, de sex, de culoare a pielii, de infatisare, de limba, de nationalitate, de religie, de obiceiuri, de traditii, de cultura nu numai ca nu este o expresie a adversitatii, dar poate fi o sursa de imbogatire afectiva, intelectuala si culturala. Sa invete sa comunice nu numai cu cei asemanatori lui, dar si cu cei diferiti de el. Sa invete ca identitatea sa personala si identitatea sa nationala sunt perfect compatibile si chiar se armonizeaza cu identitatea sa europeana si cu identitatea sa ca cetatean al planetei. Sa capete cat mai devreme posibil intelegerea faptului ca respectul identitatii se asociaza organic cu cel al alteritatii ; ori amandoua, ori niciuna dintre ele. Invatarea unor limbi internationale si in primul rand a limbii engleze este o componenta importanta a acestei educatii. Ea se asociaza cu o alta activitate, fara de care nu se poate concepe azi o educatie completa: frecventarea adecvata a internetului. Cunoasterea unor limbi de circulatie creeaza posibilitatea folosirii internetului pentru a intra in legatura cu fiinte umane din orice parte a lumii; comunicarea cu ele ne poate imbogati si conduce la acel sentiment de solidaritate umana care l-a inspirat pe Beethoven intr-o muzica ce a devenit un simbol al omenescului.

Televiziunea si internetul : adversari care trebuie sa devina aliati

Televiziunea functioneaza pe baza unei filozofii gresite, conform careia scopul ei este sa informeze, sa educe si sa distreze. Informatia este, de prea multe ori, contaminata de partizanat politic, educatia este in buna masura anihilata de contraeducatie (cum este violenta verbala si fizica, ingredient al multor canale de televiziune) iar divertismentul este frecvent de joasa calitate culturala, daca nu chiar vulgar. Separarea educatiei de divertisment ascunde o gresita intelegere a componentei ludice in societate, greseala care se regaseste si in educatia scolara actuala. In conditiile in care jocul este confiscat de divertisment, neintelegandu-se ca el trebuie sa fie o componenta organica a procesului de invatare si de gandire personala, esecul este inevitabil. Omul, in general, copilul si adolescentul in special, nu se pot imbogati intelectual si spiritual decat avand libertatea jocului, adica libertatea unor incercari pornite din nevoia umana de a intelege, deoarece numai aceasta intelegere procura bucuria care ne poate stimula sa facem in continuare eforturi insotite de placere, nu de cazna. Internetul ascunde comori de cultura, la care putem ajunge numai prin educarea frecventarii sale combinata cu frecventarea surselor clasice, traditionale de cultura. Profesorii de orice specialitate trebuie sa participe la aceasta schimbare majora in activitatea lor. Deocamdata, nu se vad semnele acestei schimbari. Simpla formulare a necesitatii educatiei digitale putea fi suficienta inainte de aparitia internetului, nu si acum.

Mentalitati retrograde

Voi da cateva exemple. Unii parinti declara ca scopul lor este de a asigura copiilor lor o viata lipsita de griji. Dar intr-o societate cu o dinamica atat de pronuntata, cu o rapida metamorfoza a profesiilor, nu evitarea grijilor poate fi o strategie inteleapta, ci tocmai antrenamentul pentru un comportament adecvat fata de aparitia unor noi « griji », deci un antrenament care sa-ti permita sa faci fata unor situatii inedite, neprevazute. Dorinta de a asigura odraslelor un confort cu orice pret are uneori un rezultat opus celui scontat. De exemplu, este legitima dorinta unui parinte de a se vedea continuat, in profesia sa, de urmasi. Dar lucrul acesta presupune luarea in considerare a aptitudinilor, inclinatiilor si dorintelor celor in cauza. Am vazut deseori parinti care, impunand copiilor lor o cariera nedorita de acestia, le-au creat o trauma care i-a marcat pe viata. Un alt exemplu, care-i priveste pe educatori, se refera la un mod gresit de a intelege ce trebuie sa fie un “copil cuminte” ; un copil care sta la locul sau, nemiscat. Dar nu cumva acest imperativ vine in conflict cu nevoia pe care o are copilul de a se afla intr-o dinamica permanenta? Sa ne mai referim la obiceiul multor parinti si elevi de a reclama faptul ca anumite chestiuni propuse la cutare examen (ca la recentele simulari ale bacalaureatului) nu fac parte din programa scolara. Numai ca rostul bacalaureatului tocmai acesta ar trebui sa fie: a face fata unor teste care pretind altceva decat reproducerea unor cunostinte sau aplicarea unor procedee rutinare, cunostinte si procedee explicit formulate in programa.

Facem educatia valorilor umane?

Nimic nu poate fi mai important in educatie decat a inocula copilului si adolescentului respectul vietii umane. Sa-l facem sa inteleaga cat mai devreme ca fiinta umana este tot ce poate fi mai de pret, ca orice act de agresiune verbala sau fizica asupra ei nu se poate justifica decat in conditii exceptionale. Aceasta preocupare se asociaza organic cu educarea atitudinilor de bunatate fata de semeni, de atentie acordata manifestarilor cu dorinta de afirmare in arte vizuale, muzicale sau literare, in stiinta, tehnologie sau filozofie, de intelegere a necesitatii unor norme de convietuire, a unui echilbru intre ceea ce noi pretindem altora si ceea ce noi le datoram. Un copil care devine pasionat de ceva, de muzica, de matematica, de tehnologie, de biologie, de  informatica, de  literatura sau de orice alt lucru care imbogateste fiinta umana este mult mai putin atras in activitati nocive decat unul care nu-si gaseste rostul si nu stie cum sa scape de plictiseasla. Din pacate, accentul excesiv pe latura competitiva, in dauna celei sinergetice, de colaborare, nu favorizeaza o educatie sanatoasa a valorilor morale. Nici institutia dirigintelui, in forma sa actuala, nu o favorizeaza. Toti educatorii, fie ei invatatori sau profesori de diverse specialitati, trebuie sa acorde atentie comportamentului general al elevilor, toti trebuie sa fie « diriginte ».

Putem depasi reprezentarile fragmentare ?

De vreo 200 de ani, traim intr-o cultura tot mai fragmentata in discipline de tot felul, care au raspuns unor necesitati incontestabile de ordonare a cunoasterii. Dar de vreo 60 de ani, aceasta segmentare in domenii tot mai multe si mai restranse a inceput sa-si arate limitele. Viata nu este impartit ape discipline. Tot mai multe probleme, dintre cele mai importante, nu se mai pot formula si cu atat mai putin rezolva in termenii unei  singure discipline. Daca cercetarea tine seama de aceasta noua realitate, educatia manifesta o inertie greu de depasit in aceasta privinta. Elevii frecventeaza concomitent vreo 15 discipline care nu comunica aproape deloc intre ele. Aceasta lipsa de comunicare a evoluat inevitabil spre un aparent conflict intre diferite grupe de discipline, cum ar fi cele denumite(impropriu) stiinte exacte si asa numitele umanioare. S-a creat astfel impresia ca niciun om nu poate aspira la dobandirea unei culturi complete, fiecare are de ales, sau te orientezi spre gandirea geometrica, sau spre cea de finete (pentru a prelua un slogan bine cunoscut). Dar de fapt cercetarea a depasit de mai multe decenii aceasta falsa incompatibilitate, alianta dintre discipline aparent in conflict s-a consolidat, incepand cu mijlocul secolului trecut. Numai ca birocratia educationala nu a aflat inca acest lucru, desi ea continua sa fluture (dintr-o rutina care intre timp a devenit demagogie) sloganul interdisciplinaritatii. Iata un singur exemplu, foarte recent. Se preconizeaza, incepand cu copiii de la gradinita, ore separate de muzica, de matematica si stiintele naturii, de limba romana. Ca urmare, modul in care o intreaga traditie pitagoreica a adus in aceeasi albie aritmetica, geometria, retorica, biologia, muzica, astronomia si artele vizuale nu-si gaseste locul nicaieri si generatii dupa generatii s-au format ignorand aceste lucruri care onoreaza spiritul uman. Inveti matematica fara a te antrena sa exprimi coerent un rationament, deoarece exprimarea se invata la romana, care-i alta disciplina. Inveti muzica fara a afla despre bazele ei pitagoreice, deoarece astfel ai intra pe teritoriul matematicii, care-i alta disciplina decat muzica. Inveti biologia, fara a afla (pentru ca ai intra pe teritoriul altei discipline, matematica) despre legea Weber-Fechner, conform careia, atunci cand excitatiile merg in progresie geometrica, senzatiile corespunzatoare merg in progresie aritmetica.

Programe peste care s-a asternut praful

Programele actuale rateaza cele mai spectaculoase evenimente din dezvoltarea stiintei in ultimii o suta de ani si, uneori, chiar pe cele din secolul al XIX-lea, cum ar fi geometriile neeuclidiene. Am detaliat in alta parte (de exemplu, in volumul 1 din Rani deschise) acest fapt. In acest fel, gradul de atractivitate al programelor scade considerabil iar ponderea lor culturala se micsoreaza si ea. In schimb, cantitati mari de balast care ar trebui eliminat persista si se transmit prin inertie de la o generatie la alta.

Manuale ca vai de ele

M-am intrebat de cand a devenit epitetul didactic unul de ocara. Am gasit raspunsul: cam de la mijlocul secolului trecut. Puteti verifica dupa dictionare. Modul arid, uneori neinteligibil pentru varsta careia i se adreseaza, abundenta de clisee, expunerea monotona, ca si cum toate cele prezentate ar fi la fel de importante – sau de neimportante. Incapacitatea de a-l recompensa pe cititor cu o bucurie, o placere, pentru efortul care i se cere in urmarirea unor consideratii mai tehnice. Absenta unui echilibru intre intuitie si rationament, intre vizual si conceptual. Cat de departe suntem(cu exceptiile de rigoare) de manualul capabil sa devina o carte de capatai, la care sa simti nevoia sa te intorci atunci cand nu mai ai de sustinut niciun examen! Voi da un singur exemplu, pe care mi l- furnizat o scena la Realitatea TV, in urma cu vreo doua saptamani. Un tanar care prezenta noutati in IT anunta ca “s-a descoperit cel mai mare numar prim”. Dar acel tanar trecuse inevitabil prin manualul de gimnaziu din care putea afla ca nu exista un “cel mai mare numar prim”, deoarece multimea numerelor prime este infinita. Si atunci? Explicatia este simpla. Manualele sunt burdusite cu tot felul de enunturi, fara nicio ierarhizare dupa importanta lor iar enuntul privind numerele prime, care a constituit o piatra de hotar in istoria culturii, s-a pierdut intr-o gramada de alte enunturi, cele mai multe nesemnificative. Daca profesorul nu a avut grija sa suplineasca aceasta deficienta a manualului, praf se alege din valoarea educationala a unui atare manual.

Presiunea antieducationala a strazii      

Violenta publica a devenit un fapt cotidian. Azi, 19 februarie 2013, in timp ce scriu aceste randuri, presa comenteaza uciderea, pe strada, a unui elev de 15 ani de catre un altul, de 18 ani. Un alt elev a ajuns la spital dupa ce fusese lovit in cap in timp ce suna la interfon. Se bat soferi intre ei, unii profesori ii bat pe elevi, unii elevi ii bat pe profesori. In urma cu vreo trei luni, televiziunea a prezentat o scena care exprima esecul major al educatiei civice : in plina strada, un batran era lovit in cap de un grup de copii, sub privirile indiferente ale cetatenilor care intamplator se aflau la locul respectiv. Tonul rastit in relatia cetateanului cu institutiile de orice fel a devenit un fapt comun. El se regaseste in cele mai multe filme televizate si prefateaza violenta fizica. Abaterile in trafic, ale pietonilor si ale soferilor, sunt vizibile la tot pasul. In fata scolilor, universitatilor si a altor institutii, grupe de tineri cu tigara intr-o mana si cu ceasca de cafea in cealalta au devenit o scena frecventa. Un val de agresivitate vine din directia clasei politice, care cultiva prea des tonul rastit, injuria, calomnia. Lupta politica, in loc sa fie o disputa de idei, de puncte de vedere, aluneca mereu in violenta, se uita ca in politica oponentul nu este un dusman, ci un adversar. Critica este vazuta ca atac, ciocnirea de idei este interpretata ca un razboi. Daca scolarii asista la acest spectacol, ce morala trage ?

Ce a mai ramas din cei sapte ani de-acasa ? 

Toate datele de care dispunem favorizeaza ipoteza conform careia numai o cincime din ansamblul elevilor beneficiaza de o educatie in familie care sa justifice existenta celor “sapte ani de-acasa”. Avem aici in vedere si pe bunici, nu numai pe parinti. In ce masura poate scoala suplini aceasta deficienta ? Ce nu s-a facut in primii ani ai vietii, greu se poate repara ulterior. Prea multi copii provin din case in care nu exista o biblioteca, deci in care copiii nu i-au vazut pe parintii sau pe bunicii lor citind si transmitandu-le si lor morbul lecturii. Prea multi copii vin din case in care nu exista niciun instrument muzical, din case in care nu se asculta niciodata muzica. Prea multi parinti si bunici sunt analfabeti computationali iar in casele respective nu exista internet. Terenul pentru lipsa de interes fata de invatare este pregatit iar abandonul scolar se contureaza la orizont.

11 Responses to Solomon Marcus: Educatia, un bolnav cu diagnostic controversat

  1. Pingback: Solomon Marcus – Educatia, un bolnav cu diagnostic controversat | Persona

  2. Pingback: Antreprenoriat si inovatie | Sisteme educationale | Formarea antreprenorilor | Pentalabbs le blog

  3. Pingback: Un concurs studenţesc şi implicarea companiilor « ADRIAN MUNTEANU

  4. Pingback: Viermele obligatoriu din caietul studențesc | peterlengyel

  5. Solomon Marcus: Educatia, un bolnav cu diagnostic controversat | Societatea Academica din Romania
    chaussure nike http://lonestarwoodcraft.com/temp/nike.php?p=chaussure-nike

  6. Solomon Marcus: Educatia, un bolnav cu diagnostic controversat | Societatea Academica din Romania
    louboutin paris http://ozwildlifestudio.com/temp/louboutinsoldes.php?p=louboutin-paris

  7. longchamp says:

    Solomon Marcus: Educatia, un bolnav cu diagnostic controversat | Societatea Academica din Romania
    longchamp http://www.gmsshop.com/temp/longchamp.php?p=longchamp

  8. Solomon Marcus: Educatia, un bolnav cu diagnostic controversat | Societatea Academica din Romania
    saint francois longchamp http://www.gmsshop.com/temp/longchamp.php?p=saint-francois-longchamp

  9. Petre says:

    Excelent interviu ! Oare cati factori de influenta si decizie din administratie, se vor fi aplecat asura acestui interviu. As vrea sa subliniez aspectul legat de valorile sociale pe care educatia ar trebui sa le promoveze si sa le prolifereze. Eu va prezint o experienta personala traita. Inainte de reforma invatamantului din anul 1948, imediat dupa abdicarea Regelui Mihai I, intr-o urbe prafuita din mijlocul Baraganului, la Slobozia, unde fusese un Liceu Unic. In acea urbe, serbarea de inchidere a anului scolar era un eveniment monden, intrat in traditia multor decenii. In fiecare an se desemnau de catre consiliile profesorale, premiantii claselor, precun si premiantul Liceului, care selectat din clasa terminala din care se desemna premiantul anului de absolvire. Traditia acelui targ, impunea acordarea salutului de onor, de catre restul elevilor. Premiantii caselor formau reprezentantii elevilor, care periodic erau consultati de Consiliul profesoral, din care faceau parte si parintii premiantilor de clase. Atunci nu se impusese inca uniforma, dar era obligatorie purtarea unei sepci, destul de iefine, cu cozoroc de czarton, confectionat pe msura fiecaruia, de catre palarierul targului, iar fetele purtau o diadema, la fel de ieftina si cocheta. Premiantii claselor, daca erau baieti primeau o banderola galbena, purtata la sapca, iar fetele o putratau la diadema. Aceasta traditie, genera o emulatie si competitie, pentru rezultate la invatatura si comportare, care reprezenta o preocupare a intregii comunitatii a urbei. Pentru cazurile de indisciplina si comportare ireverentioasa fata de profesori si comportari antisociale pe strada si in anumite imprjurari, cum ar fi competitii sportive, defilari cu scoala, alte evenimente si fetivitati, erau drastic amendate, care mergeau de la scaderea notei la purtare, pana la eliminarea pe nu numar gradual de zile, din scoala. sau exmatricularea, ceeace impunea continuarea cursurilor in alte localitati. Toate aceste traditii s-au estompat an de an, dupa reforma invatamantului din 1948, cand in sate a ramas numai cicul I, (clasele I la IV), in centrele raionale, ciclul II ( clasele V la VII), si Scoli medii (clasele VII la X), sau scoli medii tehnice, si scoli profesionale, in centrele industriale, pentru absolventii ciclului II. Dupa aparitia organizatiilor de pioneri, la care introducerea unor distinctii aplicate pe cravatele de pioneri, s-au parasit treptat, pe masura proliferarii, poreclelor de “tocilari”, acordata cu predilectie, copiilor sarguinciosi, ale caror parinti erau declarati chiaburi, faceau parte din familii cu “domiciliu obligatoriu”, iar premianntii au fost inlocuiti cu fruntasii la invatatura si activitate obsteasca, care de regula se acordau, fiilor de activisti, alesi comandanti de detasamente de pioneri, concomitent cu introducerea manualelor traduse din limba rusa, si introducerea in programa scolilor medii (fostele gimnazii si licee), unor materii noi, cum au fost: Istoria URSS, Geografia URSS, Darvinismul, Constitutia URSS si RPR, Literatura URSS, Economia politica, Limba rusa, Limba franceza( tradus din editia rusa) , etc, lipseau pana in 1955, manualele pentru: Istoria Romanilor, Geografia Romaniei, Istoria literaturii romane, etc. O revanire partiala s-a produs dupa anul 1966, cand s-au eliminat manualele traduse din rusa, s-au introdus engleza si latina, sau greaca , precum si clasicele manuale antebelice, cu unele adaptari orientarii socialiste a Romaniei. Si de atunci invatamantul romanesc a primit un sir de reforme, care au culminat cu cele postdecembriste, care au dus pana la introducerea in manuale a vedetelor TV, si eliminarea unor domnitori, cum ar fi Alexandru cel Bun, etc.

  10. Pingback: VisitFactories - Blog

  11. Pingback: Testamentul lui Solomon Marcus pentru oameni | Şcoala altfel. TOT educaţie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*